Meteo (1)

Săptămâna viitoare voi participa la "Training Course for South-East European NMHS's on Nowcastig Techniques". În mod sigur titlul cursului este destul de ciudat pentru cineva care nu lucrează la meteo. NMHS înseamnă National Meteorological and Hydrological Services, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) este un astfel de serviciu. Nowcasting înseamnă prognoză pe foarte scurtă durată,0 - 12 ore. În general modelele numerice de prognoză reuşesc să furnizeze prognoze "corecte" pentru starea atmosferei la scară mare (scara sinoptică). Cu prognoza fenomenlor la scară mai mică (furtuni cu grindina, tornade, etc.) se ocupă nowcasting-ul, acesta fiind domeniul în care meteorologii reuşesc să fie mai buni decât calculatoarele (modelele numerice de prognoză). Scopul cursului de sătămâna viitoare este de a prezenta meteorologilor din sud-estul Europei noi tehnici de nowcasting. Eu voi avea un semniar despre fulgere: cum apar fulgerele, cum pot fi prognozate, cum pot fi utilizate în prognoză. Cred că va fi ultima activitate meteo oficială la care voi participa anul acesta, apoi concediul. În sfârşit voi avea timp să citesc şi să lucrez la cele două articole pentru Atmospheric Research.

"Comedie romatică"

Cum sa încep ? ... ce mai tura-vura, voi fi sincer..."Imi plac comediile romantice", defapt..."ne plac comediile romantice". Este genul de film pe care, eu şi Cătă îl alegem întotdeauna. Să nu vă imaginaţi ca am fost un "mare admirator" al acestui gen de filme, dar Cătă a reusit să mă "convingă": "Ce zici, ne uităm la un film în seara asta ?/ La ce ? /Păi, am două filme cu matematicieni Pi şi Proof. / Comedii ? Nu..chiar/Dacă faci roste de-o comedie...romanticăăăă, ne uităm/Pai, asta sunt cu MATEMATICIENI !!/ Şi ?/ etc. etc. ". O mică precizare pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu acest gen de filme: "Un film este numit comedie romantică dacă şi numai dacă este adevărat că pâna ca el să o cucerească pe, cei doi trec printr-o serie de situaţii definite ca amuzante". La început a fost greu..."filmele siropoase dăunează grav sănătăţii", ironii peste ironii...apoi am început să zămbesc, apoi să râd şi câte şi mai câte, pentru ca în final să devin dependent. Cum mi-am dat seama ? Uneori Cătă mai adoarme atunci când ne uităm la filme pe laptop, iar eu în loc să schimb filmul, ce fac ? Ma uit in continuare total acaparat de actiune. Dacă nici asta nu ar fi suficient, a doua zi îi povestec Cătălinei ce "film misto a pierdut". Acum am în permanenţă pe hard câteva comedii romantice, pentru "zilele negre", zilele în care nu am chef să fac nimic, sau pentru zile în care am nevoie de "restart" pentru că nimic nu-mi iese aşa cum vreau.

Bun. Acum să ajung la subiectul acestui post, "Al şaptelea licorn" de Kelly Jones. Cartea asta este destul de asemănătoare cu o "comedie romantică". El-pictor o iubeşte pe ea-specialistă în artă medievală. Ea se căsătoreşte cu un el-bogat. Pictorul se întoarece în State. Bogătasul moare. După 14 ani specialista-văduvă şi pictorul se reîntâlnesc. Ea găseşte cea de şapte tapiserie din seria "Doamna şi licornul" de la Musee National du Moyen-Age de la Cluny din Paris. Dar acţiunea se complică puţin, fără să se abată de la tiparul "comediilor romantice" vă las plăcerea să descoperiţi cum. Una peste alta, cartea m-a prins destul de reped şi am reusit să fac abstracţie de vremea urâtă de acum 2-3 zile, în plus s-a potrivit foarte bine cu un vin fiert cu scorţişoară :) . Vă recomand şi "Doamna şi licornul" de Tracy Chevalier, acelaşi subiect, tapiseriile din seria de la Muzeul Cluny, dar o abordare diferită; iar Cătă vă recomandă o comedie romantică, "Possession", acelaşi subiect, numai că fără licornii .

traducerea Carmen Patac
Humanitas Fiction

Restart...

Blue screen error probably due to weather conditions

Nici ideiile lui Dawins şi nici "Fortăreţa albă" a lui Pamuk nu se prind de mine. Clar, vremea de afară nu se potriveşte cu cărţilea astea.

Restart

Search... "ultimilele achiziţii" ...results : "Cronica regelui aiurit" de Gonzalo Torrente Ballester, "Jurnalul pierdut al lui Don Juan" de Douglas Carlton Abrams şi "Al şaptelea licorn" de Kelly Jones.

Double click

Pentru că am mai citi o carte legată de acelaşi subiect ("Doamna şi licornul" de Tracy Chevalier), am ales "Al şaptelea licorn". După 100 de pagini, mă declar mulţumit de alegere.

Install in progress

Bookblog - "Cultura online şi offline"

Bookblog realizează un studiu "cu privire la zona de cultură atât pe internet cât şi în reviste, ziare". Puteţi participa la acest studiu AICI

Cărţi...

...despre care am "scris":


NOIEMBRIE

"Jurnalul pierdut al lui Don Juan" de Douglas Carlton Abrams (trad. Sanda Aronescu)

"Cercul crucii" de Iain Pears (trad. Adriana Bădescu, Nemira)

"Zero" de Charles Seife (trad. Emilia Eremia, Humanitas)

"Naşterea lui Venus" de Sarah Dunant (Humanitas)

"În intimitatea secolului 19" de Ioana Pârvulescu (Humanitas)

"Întoarcere în Bucureştiu interbelic" de Ioana Pârvulescu (Humanitas)

"Maseurul orb" de Cătălin Dorian Florescu (Polirom)

"Aberaţii de bun-simţ" de Sorin Stoica (Polirom)



OCTOMBRIE

"Măsurarea lumii" de Daniel Kehlmann (trad. Corina Bernic, Humanitas)



SEPTEMBRIE

"O sută de ani de zile la Porţile Orientului" de Ioan Groşan (Polirom)



IULIE

"Cântec de leagăn" de Chuck Palahniuk (trad. Radu Garmacea, Polirom)



IUNIE

"Moarte într-o ţară străină" de Donna Leon (trad. Mircea Pricajan, Polirom)

"În compania curtezanei" de Sarah Dunant (trad. Sanda Aronescu, Humanitas)

"Maestrul de ceai" de Yasushi Inoue (trad. Anca Focseneanu, Humanitas)

"Maestrul de Go" de Yasunari Kawabata (trad. Flavius Florea, Humanitas)



MAI

"Ghidul Nesimţitului" de Radu Paraschivescu (Humanitas)

"Extrem de tare şi incredibil de aproape" de Jonathan Safran Foer (trad. Andra Matzal, Humanitas)

"Istoria iubirii" de Nicole Krauss (trad. Antoaneta Ralian, Humanitas)



MARTIE

"Bântuiţii" de Chuck Palahniuk (trad. Rareş Moldovan, Polirom)

"Newton" de Gale E. Christianson (trad. Alexandru Gabor, Humanitas)

"Clubul Dante" de Matthew Pearl (trad. Alina Carac, Humanitas)

Ateism vs Credinţă sau Biologie vs Matematică

Pe 3 Octombrie 2007 la Universitatea din Alabama a avut loc confruntarea dintre "biologul ateist Richard Dawkins şi matematicianul creştin John Lennox". Iniţial tema confruntării era relaţia dintre ştiinţă şi religie, ulterior s-a dovedit a fi "ciocnirea dintre viziunea creştină şi cea naturalistă asupra lumii" (înregistrarea întâlnirii poate fi găsită aici). O analiză interesantă a discuţii în "Idei în dialog" (Noiembrie 2007) - "Iluzia credinţei vs incoerenţa ateismului" de Valentin Cioveie, din care am preluat citatele de mai sus. Până acum dintre cărţile lui Dawkins au fost traduse: "Gena egoistă" (Ed. Tehnică), "Un râu pornit din Eden" (Humanitas). Mai nou am găsit "Himera credinţei în Dumnezeu" (Ed. Curtea-Veche), traducerea bestsellerului "The God Delusion".

Ziare şi reviste

1) Din Science et Avenir (Octombrie 2007) am aflat că deja au apărut două cărţi de popularizare a demonstraţiei conjecturii lui Poincare: "La conjecture de Poincare" de Georges Szpiro şi "Grigori Perelman face a la conjecture de Poincare" de Donal O'Shea.

Fomulată în 1904, acestă conjectură ocupă cea de a doua poziţie pe lista (elaborată de Institutul Clay) celor şapte probleme deschise din matematică, fiind enunţă de Poincare astfel: "Considérons une variete compacte V simplement connexe, à 3 dimensions, sans bord. Alors V est homeomorphe à une hypersphère de dimension 3". Sau mai simplu şi mai grosier, se poate transforma un tub într-o sferă ? Ştim de exemplu că, matematic, o cană de cafea se poate transforma într-o gogoaşă (aici) sau un pătrat poate fi redus la un cerc (aici).

Soluţia conjecturii Poincare elaborată de Grigori Perelman a fost oficial anunţată în 2006. Cea ce poate părea ciudat este că Perelman a refuzat medialia Fields, cea mai mare distincţie acordată în matematică, şi că în prezent este s-a restras din viaţa academică şi trăieşte cu mama sa în Sankt Petersburg. În plus, demonstraţia sa nu este publicată într-o revistă de cercetare, astfel încât nu poate primi nici cei 1 milion de dolari oferiţi Institutul Clay.

Nu cred că cred că vom avea prea curând o traducere în română a unei cărţi de "popularizare" a conjecturii lui Poincare, cu toate că această problemea, veche de aproape 100 de ani, pare să aibă o poveste interesantă. Dacă reuşesc să fac rost de una dintre cărtile de mai sus, promit să revin.

2) Numărul de din "Dilema Veche" dedicat closetului - "Closetul la nevoie se cunoaşte", m-a distrat teribil şi mi-a amintit de un text ("WC-ul. O abordare cât se poate de ştiinţifică") a lui Sorin Stoica din "Aberaţii de bun-simţ".

O crimă şi patru mărturii

Aproape 800 de pagini de roman poliţist, sau mai bine zis “thriller istoric” şi nu am avut nici cea mai mică idee legată de identitatea ucigaşul, mai rar aşa ceva.

Dacă nu prea te pricepi la istoria Anglei, aşa cum este şi cazul meu, sau ai vagi cunoştinţe legate de Restauraţie şi Cromwell, atunci “Cercul crucii” este, dintr-un anumit punct de vedere, destul de greu de citit. Să detaliez puţin, în încercarea de a mă face mai bine/uşor înţeles. Suntem în Anglia, mai precis în 1663, la Oxford, în plină Restauraţie, atunci când profesorul Robert Grove este găsit mort în camera sa, cel mai probabil otrăvit. Acesta este începutul, sau dacă vreţi punctul comun al celor patru mărturi care reprezintă tot atâtea părţi ale romanului lui Iain Pears. Prima mărturie îi aparţine lui Marco da Cola, veneţian, cu studii de medicină la Padova. A doua mărturie, este cea a lui Jack Prestcott şi pare să fie scrisă de un individ cu mari probleme psihice. John Willis, matematician (pentru referinţe vezi manualul de analiză de clasa a XI a, matematică-informatică intensiv), criptograf şi “pasionat” de conspiraţii, este autorul mărturiei cu numărul trei. Cea de a doua şi a treia mărturie, 422 de pagini, sunt cele mai greu de urmărit, deoarece la “nebunie” şi “teoria conspiraţiei” se adaugă o mulţime de detalii istorice, din ce în ce mai încălcite. Mărturia finală, cea care furnizează cheia întregii poveşti, este cea a lui Anthony Wood, anticar şi istoric.

În plus, faţă de misterul morţii lui Robert Grove, există unul legat de ciudatul personaj Sarah Blundy, arsă pe rug pentru ucidere Grove (un mic indiciu pentru că nu pot să mă abţin … nu este ea criminalul … treaba este mult mai complicată, deoarece Sarah este …gata, mă opresc aici cu dezvăluirile).

Ce mi-a plăcut destul de mult au fost descrierile legate experimentele de fizică lui Boyle, nenea cu care uni dintre dumneavastră v-aţi stresat pe la orele de fizică, şi cele legate de medicina acelor vremuri (vezi “goana” după cadavre pentru disecţie sau tratamentul aplicat mamei lui Sarah Blundy de către Marco da Cola, şi anume prima transfuzie de sânge).

Cam atât. "Cercul crucii" este extrem de interesantă, chiar dacă are peste 800 de pagini, iar pentru pasionaţi de “thriller istoric”, lectura cărţii lui Pears este obligatorie.

"În orice tip de investigaţie, atunci când judecata e lăsată deoparte, indiciile arată calea adevărată şi de nezdruncinat în care dilema poate fi rezolvată. Aceste indicii oferă o lumină limpede, astfel că uneori atrag după ele finele investigaţiei. Uneori, întra-devăr, aceste indicii se află printre dovezile deja cercetate". Francisc Bacon - "Noul Organon"

Editura Nemira
Traducere Adriana Bădescu

[fără titlu...adică ZERO titlu]

Credeţi că zero este un număr banal şi inutil ? Nu vă imaginaţi cum a apărut nu număr care înseamnă ... nimic? Ei bine, Charles Seife, nu numai că se încăpăţânează să vă spună istoria lui zero, dar vrea cu tot dinadinsul să vă demonstreze că “idea de zero” este unul dintre conceptele de bază ale matematicii şi că evoluţia acestui concept este legăt de evoluţia ştiinţei.

Sefie îşi începe cartea cu o scurtă demonstraţie a puteri lui zero. Este vorba de eşecul vasului american Yorktown, ale cărui motoare au fost blocate de computerele de la bord. Cauza ? O “banală” împărţire cu zero, dictată de una dintre liniile de cod ale sistemului de operare.

Istoria lui “zero” îşi are originea în “lucrarile” “matematicienilor” Epocii de Piatră, a căror matematică se baza iniţial pe doua concepte: “unu” şi “mai mulţi”, şi care în final au introdus conceptul de număr. Numărul zero a fost pentru prima oară utilizat de babilonieni, pentru a simplifica notaţia în sistemul de numărare cu baza 60. Mayasii au început să numere zilele unei luni pornind de la zero, pentru a corecta o serie de erori care apăreau în sistemul de numărare în baza 20. Zero a fost respins de grecii ("Cum poate nimic să fie ceva”) şi divinizat de indieni, primi care au introdus un simbol pentru zero. Indienii utilizau un sistem de numărare cu baza 10 care a ajuns în Europa datorită maurilor, ducând la apariţia “cifrelor arabe” (indo-arabe). În secolul XIII, Fibonacci (la care am să revin atunci când voi scrie despre ”Secţiunea de aur”) publică tratatul “Liber Abaci”, răspândind în Europa sistemul indo-arab.

“Zero” a apărut iniţial în dialectul veneţian, fiind o prescurtare pentru cuvântul Italian “zefiro”. “Zefiro” provenea din “zephyrus”, termenul utilizat de Fibonacci pentru transcrierea fonetică a cuvântului “şifr” = zero în arabă.

Istoria lui zero este legată de lucrările unor personaje extreme de intresante, de exemplu “trioul heliocentric” Copernic-Giordano Bruno-Kepler. Contribuţiile lor la istoria lui zero sunt indirecte pentru că sunt leagate de gemănul ciudat a lui zero, de infinit: Copernic “mută” Soarele în centrul sistemului, “trasează” traiectorii circulare pentru planet în jurul Soarelui şi “deplasează” “sfera stelelor fixe”, introdusă Ptolemeu, către infinit. Giordano Bruno preia o parte din ideile lui Copernic şi scrie “Despre infinit, univers şi lumi”, iar Kepler îmbunătăţeşte sistemului lui Copernic, introducând oribitele eliptice ale planetelor. Un alt personaj care apare în istoria lui zero este Descartes. În sistemul cartezian de coordonate poziţia unui punct este defnită în raport cu originea sistemului, adică faţă de zero. Interesantă este secţiunea dedicată lui Pascal, care s-a ocupat de vid (unul din conceptele din fizică legate de zero) şi a pus bazele teoriei probabilităţilor. Cum presupune Seife că a ajuns Pascal la idea celebrului său pariu ? Simplu, “combinând teoria probablităţilor cu zero şi infinitul”.

Chiar dacă zero este personajul principal, descriere ideii de infinită ocupă destul de mult spaţiu în carte. Dacă vreţi să vedeţi cum se poate demonstra că un infinit este mai mare decât altul, atunci vă recomand secţiunea dedicată studiilor lui Cantor asupra infinitului.

Pana aici toate bune si frumoase, numai că Seife pare să aiba mereu în minte un citat din Tobias Danzing -“În istoria culturii, descoperirea lui zero va rămâne pentru totdeauna una dintre cele mai mari realizari ale rasei umane” şi ajunge să-l găsească pe zero în “domenii mai puţin matematice”, pentru a crea impresia că totul este legat de zero. În aceeaşi “capacană” cade şi Mario Livio în “Secţiunea de Aur” şi Clifford Pickover în “Banda lui Mobius”, trag de subiect în tentativa de acoperi totul, astfel încât ajungi să vezi peste tot “secţiuni de aur” şi” benzi Mobius”. Seife se îndepărtează uneori de istoria lui zero şi intra în zona…“bălăriilor” adică esoterism şi chestii avansate de fizică, care după părerea mea nu îşi aveau locul în această carte. O altă problemă ar fi demonstraţiile matematice mai puţin accesibile, sunt curios câţi dintre cititori de “literatură de popularizare” înteleg “contopirea geometriei proiective cu numerele complexe” şi ideile lui Riemann (vezi paginile 159-164).

În încheiere, două citate (cred că unul dintre ele i-ar face mare plăcere lu’ nea Becali, vă las să ghiciţi care)

“Oamenii de ştiinţă ştiu cu certitudine un singur lucru, cosmosul s-a născut din nimic şi va reveni la nimicul din care provine. Universul începe şi se sfârşeşte cu zero.”

“Natura vorbeşte în ecuaţii. Este o coincidenţă stranie. Regulile matematice au fost inventate din necesitatea numărării oilor şi supravegherii proprietăţilor, însă tocmai aceste reguli gurvernează funcţionarea universului. Legile naturii sunt descrise cu ajutorul ecuaţiilor, iar ecuaţiile, intr-un fel, sunt simple instrumente, cărora le dai mai multe numere, pentru a căpăta, în schimb, un singur alt număr.”

Editura Humanitas
traducerea Emilia Eremia

Seară de jazz/baroc în patru părţi + bonus

Jacques Loussier Trio - Bach: Brandenburg Concerto No. 5

Pian: Jacques Loussier
Bass: Vincent Charbonnier
Percuţie: André Arpino

Live in Munich, 1989










Bonus

Jacques Loussier Trio şi Bobby Mcferrin - Wachet auf, ruft uns die Stimme

Cărţi

“Naşterea lui Venus” de Sarah Dunant

Mi-a placut “În compania curtezanei” publicată la Humanitas anul acesta, aşa că am fost extrem de curios să citesc “Naşterea lui Venus”, însă am fost un pic dezamăgit. “Naşterea lui Venus” este povestea Alessandrei Cecchi şi a familiei Cecchi, având în fundal Florenţa secolului XV, atunci când puterea familiei Medici începea să scadă, iar Savonarola atragea din ce în ce mai mulţi adepţi. “Naşterea lui Venus” ar multe puncte comune cu “În compania curtezanei” şi de aici apare senzaţia că Dunant spune aceeaşi poveste ("problema" aceasta este valabilă şi în cazul romanelor lui Tracy Chevalier şi nu sunt singurul care crede asta, vezi whitenoise).

(traducerea Irina Negrea)

“În intimitatea secolului 19” de Ioana Pârvulescu

Nu am fost niciodată atras de secolul 19, dar cartea asta mi-a schimbat complet viziunea asupra acestei perioade şi mi-a atras atenţia asupra unor personaje mai puţin interesante pentru mine până acum (Alecsandri, C.A. Rosetti, Maiorescu şi Carol Davila). Chiar dacă are forma unui eseu, am citit cartea asta aşa cum aş fi citit un roman bun, adică pe nerăsuflate.

“Pentru posteritate, nu toate generaţiile sunt egal de vii. Mi s-a părut ca generaţiile care umplu această carte sunt mai vii decât altele şi că tocmai de aceea vieţile lor merită reconstituite în detaliu.”

“Întoarecere în Bucureştiul interbelic” de Ioana Pârvulescu

Un eseu despre “acele detalii pe care istoriile literare sau cărţile academice le aruncă la coş”. Ioana Pârvulescu recuperează aceste detalii pentru a reconstitui viaţa de zi cu zi din Bucureştiul interbelic. În paralel am citit şi o parte din arhiva interbelică a Institutului Meteorologic, aşa că pot să afirm că am o imagine a Bucureştiului interbelic, din care nu lipsec detaliile meteo :) .

“Îndrăzneala, încrederea în sine, în celălalt şi capacitatea de admiraţie, simpatia, empatia, politeţea înnăscută şi cea educată, răbdarea, bucuria de a trăi par a se fi degradat până la dispariţie în România, în anii de după cel de al doilea război mondial şi va fi nevoie de un timp egal ca întindere şi infinit mai bun decât anii din urmă, ca să le redobândim, într-un posibil viitor.”

“Maseurul orb” de Cătălin Dorian Florescu

Povestea este intersantă, iar Ioan Timiş Palatinus este un personaj cu totul aparte. Despre cartea aceasta a scris si whitenoise şi îi dau dreptate în ceea ce priveşte finalul cărţii, este total aiurea.

“Noi ceilalţi, eram bucuroşi că nu era în locul lor şi simţeam cît de mult ne apropiaserăm de sfîrşit în locul acela. Am mers în urma tractorului, peste marginea remorcii tot mai flutura o bucată din rochia de mireasă. Am trecut pe lîngă case şi curţi, ţăranii se uitau la caravana noastră şi, cînd îşi dădeau seama ce era pe remorcă, îşi făceau cruce. Animalele îşi ridicau capetele alene, continuînd să mestece.”

“Aberaţii de bun-simţ” de Sorin Stoica

Mi-a plăcut foarte mult, urmează să citesc “O limbă comună” şi “Dincolo de frontiere”, “Jurnalul” nu l-am găsit până acum dar este trecut pe lista de cumpărături “urgente”.

“Bunică-mea are prostul obicei să devină câteodată patetică. Acum câteva luni, mânca plăcintă cu vişine, se lingea pe degete şi, aşa patetică cum era, a zis, mamă, mie la parastas plăcintă cu vişine să-mi faceţi, că mie asta mi-a plăcut la viaţa mea. Prevăzători, i-am cumpărat şi noi un kil dă vişine, ca să nu ne prindă parastasul descoperiţi. Am pus kilul de vişine în congelator, şi de-atunci, pentru că ea continuă să trăiască, îi tot atragem atenţia că se strică naibii vişinile, hai, bre, dă un’ să luăm acu’ iarna pentru parastas altele proaspete ?”

Banda lui Mobius şi Sticla Klein

Bandă Moebius



Sticlă Klein