Nu sunt un bautor de ceai, ci de Cafea, indiferent de modul in care este pregatita sau de aroma. Asa ca anul trecut, cand am stat doua saptamani la Beijing, am baut in primele zile numai ceai verde si ceai de musetel. Am crezut ca intru in sevraj fara nici un pic de cofeina (posibil sa fi intrat ... daca in cea de a doua noapte m-am uitat 5 ore la un post de tv ... in chineza) . Impreuna cu doi australieni am reusit sa gasim, dupa lungi cautari, un Starbucks si apoi un Careffour, potolindu-ne astfel pofta si nevoia de cofeina, pe loc la Starbuks si la borcan de la Carreffour. Cu exceptia micului dejun, cand eram serviti cu lapte care avea un altfel de gust fata de cel cu care eram obisnuit, la praz si la masa de seara nu primeam decat ceai cald. Dupa o saptamana eram satul de atata ceai si cred ca toti participantii la curs erau la fel, cu o singura exceptie, tipa din Mongolia, care nu numai ca bea tot cei ii turnau fetele de la restaurant in cana, dar mai si cerea un alt termos cu ceai cald imediat ce se termina cel de la masa.
Recent, din motive de varicela am fost nevoit sa beau multe lichide si cred ca este evident ca ceaiul a fost la loc de cinste, iar cafeau interzisa. Dupa doua experiente partial "nefericite " legate de ceai, ce gasesc la Humanitas ? Ei bine... "Maestrul de ceai" de Inoue. Nu am rezista tentatiei si am cumparat cartea, impins mai mult de curiozitatea de a vedea ce inseamna arta ceaiului la japonezi (in plus cumparasem "Maestrul de Go" si m-am gandit ca voi avea o saptamana de lecturi japoneze).
Grea carte, pe coperta a patra este descrisa ca "un roman pentru intiati in literatura japoneza". Iti trebuie ceva cunostinte de arta ceaiului, chiar daca la sfarsitul carti exista un glosar. "Maestrul de ceai" este istoria povestita de discipolul . In jurnalul sau discipolul incerca sa afle motivele pentru care maestrului Rikyu a fost obligat sa se sinucida. La fel cum "maestrul de Go" traia numai in "starea de joc", "mestrul de ceai" traieste numai in interiorul artei ceaiului - "[...] wabisukijoju, inseamna ca pe parcursul a douazeci si patru de ore, fie ca esti treaz, fie ca dormi, trebuie sa ai mereu in minte spiritul artei ceaiului. Celalalt, chanoyukan'y, inseamna ca si a prepara ceai este la fel de important. Al doilea il poti respecta mai usor, dar primul pot spune ca este extrem de dificil de respectat. Nu exista legamant facut cu tine insuti mai infricosator decat acesta, dar Maestrul Rikyu si l-a pus in minte si, zi de zi, timp de douazeci si patru de ore, nu l-a incalcat nici o clipa. Nu l-a incalcat nici in ultima clipa cand si-a luat viata."
Gata...inchei pentru ca numai suport caldura asta si sunt la pamant cu ideile. In concluzie, nu pot sa afirm ca sunt entuziasmat de cartea aceasta, nici nu pot sa afirm ca am inteles tot, asa ca o voi reciti si sper ca data viitoare sa am ceva comentarii mai la obiect...
"Maestrul Rikyu folosea si un bol de ceai mic, si o lingurita chashaku subtire. Cred ca facea asta pentru ca el era mare de stat. Nu l-am intrebat niciodata, dar asa cred. Si cred ca nu le alesese intamplator, ci cumpanind bine: la un bol mic potrivise o lingurita chashaku de aceeasi dimensiune. Iar marimea bolului o calcula dupa marimea rogojinilor tatami." [p. 25]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu