Când am început să citesc “Măsurarea lumii", am fost în primul rând curios să văd cum poţi face din Gauss un personaj credibil. Cartea lui Daniel Kehlmann, publicată în 2005, este o dublă biografie. Pe de o parte îl avem pe Karl Friedrich Gauss - matematician şi fizician, iar de cealaltă parte pe Alexander von Humbold - naturalist şi explorator. Amândoi abordează din persprective diferite, problema “măsurări lumii”. Primul capitol descrie, cu destul de mult umor, întâlnirea dintre Humbold şi Gauss, prilejuită de un simpozion ştiinţific din 1828, capitolele urmatoare fiind dedicate alternativ celor doi.
Humbold este tipul experimentatorului care are tot timpul la îndemana barometrul şi sextantul şi este în premanenţă dispus să fac masurători. În expediţiile sale măsoară, desenează şi descrie tot ceea ce vede. Nu contează că se scufundă corabia, că naufragiază pe o insulă pustie sau că ratează o eclipsă de soare, mult mai importante sunt observaţiile trecute într-un caiet de care Humbold nu se desparte nicodată. Toate acestea poate nu înseamnă mare lucru, dar când ajungi să cari dupa tine un cadavru sau să înghiţi otravă doar pentru a verifica nişte ipoteze, s-ar putea zice că ai exagerat puţin. Nici în timpul întălnirii cu Gauss din 1828, Humbold nu renunţă la “obiceiul” de a măsura şi “înregistra”, dictând unui secretar diferite observaţii şi idei. Rezultatele acestei munci: apariţia unei noi ştiinţe, "biogeografia" şi o mulţime de lucrări de geografie, botanică şi cărţi de călătorii.
Gauss nu a părăsit niciodată Germania, pentru el “măsurare lumii” se reduce la un set de ecuaţii. Atunci când este angajat pentru a face o serie de măsuratori cartografice, construieşte un dispozitiv de măsurare a distanţelor (heliotropul) penru a reduce cât mai mult deplasările şi numărul măsuratorilor. Spre deosebire de Humbold, care porneşte de la experiment şi încearcă formulare unei teorii, Gauss are nevoie de experiment doar pentru a-şi confirma teoriile.
Dintr-un anumit punct de vedere în "Măsurarea lumii" este transpusă "disputa" dintre fizică (experiment) şi matematică (teorie). Humbold adună obervaţii care pot sau nu să ducă la formularea unei teorii, ce poate fi apoi transpusă în limbajul matematicii. Gauss dezvoltă noi ramuri ale matematicii ale căror rezultate nu pot fi experimentate (vezi contribuţiile lui Gauss în teoria numerelor şi geometriile neeuclidiene). Dar opozitia experiment/teorie este doar de scurtă durată. Geoemtriile neeuclidiene sunt utilizate pentru a explica o serie de observaţii, chiar dacă iniţial aplicabilitatea lor nu era evidentă. Invers, un set de date experimentale ce nu pot fi explicate, poate duce la apariţia unei noi ramuri a matematicii.
La bătrâneţe Humbold vizitează Rusia pentru o serie de măsurători ale câmpului magnetic terestru, dar nu obţine nici un rezultat deoarece pe toata durata călătoriei este tratat ca o “legenda vie” şi nu este lăsat să facă aproape nimic. Gauss, pe de altă parte are nevoie de observaţiile lui Humbold pentru elaborarea unei teorii legate de magnetismul Pământului. Însă amândoi ratează şansa unei colaborări. “Experimentatorul” şi “teoreticianul” nu ajung să lucreze împreună. “Fuziunea” celor doua metode de cercetare ştiinţifică este simbolizată în ultimul capitol prin călătoria lui Eugen, fiului lui Gauss, spre America.
traducerea
Corina Bernic
Editura Humanitas
2007
P.S. Aş fi vrut să închei cu un citat, dar din pacate nu mai am cartea la îndemână pentru că...mă mut. Pentru acel citat ar fi trebuit să desfac una dintre cutiile cu cărţi şi sincer…nu prea am mare tragere de inimă.
Humbold este tipul experimentatorului care are tot timpul la îndemana barometrul şi sextantul şi este în premanenţă dispus să fac masurători. În expediţiile sale măsoară, desenează şi descrie tot ceea ce vede. Nu contează că se scufundă corabia, că naufragiază pe o insulă pustie sau că ratează o eclipsă de soare, mult mai importante sunt observaţiile trecute într-un caiet de care Humbold nu se desparte nicodată. Toate acestea poate nu înseamnă mare lucru, dar când ajungi să cari dupa tine un cadavru sau să înghiţi otravă doar pentru a verifica nişte ipoteze, s-ar putea zice că ai exagerat puţin. Nici în timpul întălnirii cu Gauss din 1828, Humbold nu renunţă la “obiceiul” de a măsura şi “înregistra”, dictând unui secretar diferite observaţii şi idei. Rezultatele acestei munci: apariţia unei noi ştiinţe, "biogeografia" şi o mulţime de lucrări de geografie, botanică şi cărţi de călătorii.
Gauss nu a părăsit niciodată Germania, pentru el “măsurare lumii” se reduce la un set de ecuaţii. Atunci când este angajat pentru a face o serie de măsuratori cartografice, construieşte un dispozitiv de măsurare a distanţelor (heliotropul) penru a reduce cât mai mult deplasările şi numărul măsuratorilor. Spre deosebire de Humbold, care porneşte de la experiment şi încearcă formulare unei teorii, Gauss are nevoie de experiment doar pentru a-şi confirma teoriile.
Dintr-un anumit punct de vedere în "Măsurarea lumii" este transpusă "disputa" dintre fizică (experiment) şi matematică (teorie). Humbold adună obervaţii care pot sau nu să ducă la formularea unei teorii, ce poate fi apoi transpusă în limbajul matematicii. Gauss dezvoltă noi ramuri ale matematicii ale căror rezultate nu pot fi experimentate (vezi contribuţiile lui Gauss în teoria numerelor şi geometriile neeuclidiene). Dar opozitia experiment/teorie este doar de scurtă durată. Geoemtriile neeuclidiene sunt utilizate pentru a explica o serie de observaţii, chiar dacă iniţial aplicabilitatea lor nu era evidentă. Invers, un set de date experimentale ce nu pot fi explicate, poate duce la apariţia unei noi ramuri a matematicii.
La bătrâneţe Humbold vizitează Rusia pentru o serie de măsurători ale câmpului magnetic terestru, dar nu obţine nici un rezultat deoarece pe toata durata călătoriei este tratat ca o “legenda vie” şi nu este lăsat să facă aproape nimic. Gauss, pe de altă parte are nevoie de observaţiile lui Humbold pentru elaborarea unei teorii legate de magnetismul Pământului. Însă amândoi ratează şansa unei colaborări. “Experimentatorul” şi “teoreticianul” nu ajung să lucreze împreună. “Fuziunea” celor doua metode de cercetare ştiinţifică este simbolizată în ultimul capitol prin călătoria lui Eugen, fiului lui Gauss, spre America.
traducereaCorina Bernic
Editura Humanitas
2007
P.S. Aş fi vrut să închei cu un citat, dar din pacate nu mai am cartea la îndemână pentru că...mă mut. Pentru acel citat ar fi trebuit să desfac una dintre cutiile cu cărţi şi sincer…nu prea am mare tragere de inimă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu