Dresda-New York

Oficial am iesit din perioada de carantina, care nu a fost asa de aiurea pe cat ar putea sa para. Am facut o gramada de chestii...pentru ca am avut o gramada de timp liber. Ce legatura are varicela cu cartea lui Jonathan Safran Foer, despre care vreau sa scriu in continuare ? Pai...fiind inchis in casa nu am mai ajuns nici la Carturesti, nici la Sala Dalles si nici macar la Humanitas Kretzulescu...care este atat de aproape de mine. Asa ca am rugat-o pe Catalina sa merga sa cumpere "Extrem de tare si incredibil de aproape". Prima zi..."nu aveau cartea asta". A doua zi..."s-a blocat sistemul de la banca si din cauza asta am ajuns acum, iar librariile nu sunt deshise la 12 noaptea, ai rabdare pana maine". Fierbeam de nervi... dar am mai rezista inca doua zile si intr-un final am primit cartea...dupa cum se poate citi mai jos...

La doi ani dupa 9/11, Oskar (inventator, astrofizican, mare fan Hawking si Beatles, designer de bijuteri, cantaret la tamburina, actor), gaseste o cheie, intr-o vaza aflata in camera tatalui sau mort in evenimentele din 9/11. Avand un singur indiciu, “Black” (un nume de familie) Oskar isi incepe aventurile prin New York in cautarea incuietorii careia i se potriveste cheia. Recunosc ca poate parea un subiect de film bun de dat pe canale gen Hallmark, iar de la un anumit punct in colo chiar asa si este, dar mie mi-a placut. Nu la fel de mult ca “Istoria iubirii”, dar mi-a placut (apropo, Nicole Krauss este sotia lui Foer). Cum sa rezisti unui pusti de 9 ani care stie o gramada de chestii ("Am citit ceva in National Geographic despre cum, cand un animal crede ca va muri, se panicheaza si-ncepe s-o ia razna. Dar cand stie sigur ca va muri, atunci devine foarte, foarte calm"). Cum poate sa nu-te intristeze un pustiulica care inventeaza cele mai ciudat-traznito-amuzante lucruri (vezi de exemplu patul cu gaura pentru a mentine coloana dreapta, Cata a fost extrem de interesata de cum s-ar putea realiza pe bune) pentru ca nu poate adormi si asta din cauza ca pe 9/11, singur in casa, a ascultat ultimele mesaje ale tatului sau lasate pe robotul telefonic. Asa cum a scris si White Noise, pacat ca toata partea buna de inceput a cartii, “degenereaza” intr-o melodarama + happy-end. Cand am cumparat “Istoria Iubirii” (initial un cadou pentru Cata), am zis ca voi citi o chestie plina de “sirop”. Wrong. Cand dai peste un titlu ca “Extrem de tare si incredibil de aproape” si cand rasfoiesti cartea, in mod cert nu te astepti la nimic “melodramatic”. Wrong again.

Acum sa nu ramaneti cu impresia ca este o carte proasta, sau ca este usor sa-ti impresionezi cititorii invocand 9/11. Nicidecum. Oskar va va convinge, asa cum la convins pe Hawking sa nu-i mai trimita scrisori standard, ci chiar sa-i “scrie” pe bune. Interesanta este si povestea de dragoste dintre bunicii lui Oskar, redata de Foer prin intermediul unor scrisori.

Pe langa textul in sine, Foer mai adauga fotografii (palmele tatuate cu “Yes” si “No”), pagini goale (povestea vietii bunicii lui Oskar), o scrisoare in care bunicul lui Oskar poveste bombardarea Dresdei si care arata ca o scrisoare corectata cineva (tatal lui Oskar ?, mare vanator de greseli din “New York Times”, la fel ca si fiu sau) sau sfarsitul romanului, cu imaginile in care un “om cade spre cer”.

Gata, am aberat destul.

PS1 Am citit carte lui Foer trei zile la rand, seara pe balcon si abia cand am terminat cartea, uitandu-ma uitam la ultimele imagini, mi-a amintit unde eram pe 9/11... la Institutul Goethe, imprumutam carti.

PS2 “Am luat un capsator. Si o cutie de capse. Si scotch. Acum ma gandesc la toate lucrurile-alea. La hartie, la capsator, la capse, la scotch. Mi se face rau. Lucruri palpabile. Patruzeci de ani de iubire pentru cineva se transforma in capsator si scotch.” (bunica lui Oskar).