Politia venetiana in actiune...

De azi inainte ma declar un fan al comisarului Guido Brunetti. Nu voi scrie nimic despre actiunea deloc previzibila, din "Moarte intr-o tara straina", vreau doar sa va spun cu cine aveti de-a face in acest roman. In primul rand cu un detectiv venetian. Pentru mine a fost un motiv suficient sa ma convinga sa cumpar cartea. Daca Donna Leon ar fi plasat actiunea in Renastere ar fi fost perfect...exagerez. In al doilea rand Commissario Guido Brunetti nu este nici genul "superpolitist" care imparte pumni in stanga si in dreapta, nici genul cerebral a la Sherlock Holmes. Cea mai buna caracterizare a lui Brunetii am gasit-o pe Wikipedia si anume....melancolic.

In concluzie, avem crime in Venetia si un politist melancolic care conduce anchetele. Eu nu am rezista unei astfel de combinatii, asa ca acum astept o traducere din seria Commissario Brunetti. Daca nu, peste o saptamana, cand ajung la Venetia, caut cartile si ma intorc cu toata seria.

Piticul curtezanei

Se iau trei personaje, usor iesite din comun, o curtezana, un pitic si o "vrajitoare oarba si cocosata", se plaseaza actiunea romanului in Venetia, se adauga un final demn de cele mai slabe filme seria B...rezultatul..."In compania curtezanei".

Povestea curtezanei Fiamett Bianchini, spusa din perspectiva piticului, Bucino Teodaldo, nu m-a convins deloc. Inceputul este promitator. Roma 1527, Fiametta o curtezana cu oarece succes la public, este nevoiata sa paraseasa orasul, atacat de trupele Sfantului Imparat Roman. Nu scapa foarte usor…cateva cicatrici pe fata…mai putin par…dar supravietuieste. Insotita de piticul sau, reuseste sa ajunga in Venetia natala unde spera sa-si reia afacerea. Maica-sa murise intre timp. Nu mai are bani si nu mai poate profesa datorita aspectului…oarecum ciudat. In scena apare o "vrajitoare", care o “salveaza” pe curtezana...nu intru aici in amanunte...dar este vorba despre echivalentul renascentist al unei operatii estetice, la care se adauga o vizita la salonul de coafura pentru extensii de par realizate de maicute. Piticul o uraste pe vrajitoare, pentru ca la final sa se indragosteasca de ea. Vrajitoatarea nu este "orba si cocosata", doar poarta lentile de contact estetice, se preface ca e cocosata…... Sa mai scriu ca Fiametta ajunge din nou o curtezana de succes si La Daraga, este arestata si omorata pentru vrajitorie ?

Bun, daca subiectul nu este foarte stralucit, mi-am zis ca macar parte istorica sa salveze romanul. Gresit…da...da...stiu, nu ar fi trebuit sa am asteptari ca apoi sa nu am dezamagiri. Dar sincer....vroiam...un roman putin mai "istoric". Poate mai multe detalii despre viata unei curtezane venetiene nu ar fi strica, sau putin mai multa Venetia. Singurele detaliu din Venetia sec. XVI care m-a impresionat este unul gastronomic…”sardine prajite in sos de portocale si zahar” In carte mai apar si o serie de personaje istorice, care au reusesit sa creeze senzatia ca citesc un roman istoric: Titian, Pietro Aretino si Sansovino, plus “I Mondi” un text licentios din Renastere, partial recuperat.

Conluzie, “In compania curtezanei” incepe bine, dupa 100 de pagini devine previzibil, iar finalul este dezastruos. Cu ce am ramas ? Cu o povestioara “simpatica” care ma va face sa zambesc de fiecare data cand voi vedea “Venus din Urbiono”.

Wabisukijoju si chanoyukan'yo

Nu sunt un bautor de ceai, ci de Cafea, indiferent de modul in care este pregatita sau de aroma. Asa ca anul trecut, cand am stat doua saptamani la Beijing, am baut in primele zile numai ceai verde si ceai de musetel. Am crezut ca intru in sevraj fara nici un pic de cofeina (posibil sa fi intrat ... daca in cea de a doua noapte m-am uitat 5 ore la un post de tv ... in chineza) . Impreuna cu doi australieni am reusit sa gasim, dupa lungi cautari, un Starbucks si apoi un Careffour, potolindu-ne astfel pofta si nevoia de cofeina, pe loc la Starbuks si la borcan de la Carreffour. Cu exceptia micului dejun, cand eram serviti cu lapte care avea un altfel de gust fata de cel cu care eram obisnuit, la praz si la masa de seara nu primeam decat ceai cald. Dupa o saptamana eram satul de atata ceai si cred ca toti participantii la curs erau la fel, cu o singura exceptie, tipa din Mongolia, care nu numai ca bea tot cei ii turnau fetele de la restaurant in cana, dar mai si cerea un alt termos cu ceai cald imediat ce se termina cel de la masa.

Recent, din motive de varicela am fost nevoit sa beau multe lichide si cred ca este evident ca ceaiul a fost la loc de cinste, iar cafeau interzisa. Dupa doua experiente partial "nefericite " legate de ceai, ce gasesc la Humanitas ? Ei bine... "Maestrul de ceai" de Inoue. Nu am rezista tentatiei si am cumparat cartea, impins mai mult de curiozitatea de a vedea ce inseamna arta ceaiului la japonezi (in plus cumparasem "Maestrul de Go" si m-am gandit ca voi avea o saptamana de lecturi japoneze).

Grea carte, pe coperta a patra este descrisa ca "un roman pentru intiati in literatura japoneza". Iti trebuie ceva cunostinte de arta ceaiului, chiar daca la sfarsitul carti exista un glosar. "Maestrul de ceai" este istoria povestita de discipolul . In jurnalul sau discipolul incerca sa afle motivele pentru care maestrului Rikyu a fost obligat sa se sinucida. La fel cum "maestrul de Go" traia numai in "starea de joc", "mestrul de ceai" traieste numai in interiorul artei ceaiului - "[...] wabisukijoju, inseamna ca pe parcursul a douazeci si patru de ore, fie ca esti treaz, fie ca dormi, trebuie sa ai mereu in minte spiritul artei ceaiului. Celalalt, chanoyukan'y, inseamna ca si a prepara ceai este la fel de important. Al doilea il poti respecta mai usor, dar primul pot spune ca este extrem de dificil de respectat. Nu exista legamant facut cu tine insuti mai infricosator decat acesta, dar Maestrul Rikyu si l-a pus in minte si, zi de zi, timp de douazeci si patru de ore, nu l-a incalcat nici o clipa. Nu l-a incalcat nici in ultima clipa cand si-a luat viata."

Gata...inchei pentru ca numai suport caldura asta si sunt la pamant cu ideile. In concluzie, nu pot sa afirm ca sunt entuziasmat de cartea aceasta, nici nu pot sa afirm ca am inteles tot, asa ca o voi reciti si sper ca data viitoare sa am ceva comentarii mai la obiect...

"Maestrul Rikyu folosea si un bol de ceai mic, si o lingurita chashaku subtire. Cred ca facea asta pentru ca el era mare de stat. Nu l-am intrebat niciodata, dar asa cred. Si cred ca nu le alesese intamplator, ci cumpanind bine: la un bol mic potrivise o lingurita chashaku de aceeasi dimensiune. Iar marimea bolului o calcula dupa marimea rogojinilor tatami." [p. 25]

Barcelona si Viena

Am pus o parte din fotografiile de la Barcelona si Viena aici.

La Barcelona am fost intre 17 si 23 Septembrie pentru conferinta ERAD 2006 (European Conference on Radar in Meteorology and Hydrology) unde am prezentat 3 postere despre: 1) prognoza primei descarcari electrice de tip nor-pamant asociata unei furtuni convective; 2) influenta structurii "three body scattered signature" asupra campului radar de viteze Doppler si 3) un studiu de caz legat de evolutia unui bow-echo.

La Viena am participat la conferinta EGU 2007 (despre care am mai scris aici) intre 12 si 19 Aprilie. Din pacate nu am avut mult sa vizitez Viena, asa ca unele "obiective turistice" le-am vazut datorita fotografiilor facute de Cata.

Ziare si reviste

In sfarsit citesc si eu un articol de popularizare a meteorologiei intr-o revista "serioasa". Tata Uraniu a facut treaba buna in "Academia Catavencu" se saptamana trecuta, a scris un articol despre cum bate vantul si de ce. Nu intru aici in detalii, Pamant rotund+incalzire diferentiata+variatii de presiune = celule Hadley si Ferrel, nu de alta dar m-am saturat de cate ori am dat examene din chestiile astea.

Cum ziceam bun articol dar... am o mica si unica observatie ..."celule de convexie"...meteorologii folosesc convectie/celule convective. Miscarea convectiva este cea mai extrem de interesanta, din cauza ei apar fenomenele meteo severe...including ploaia...scuze..."precipitatii atmosferice sub forma de aversa insotite de descarcari electrice" ... a doar au si meteorologi o "limba de lemn".

Despre acest blog

Initial am vrut sa fie un blog despre meteorologie. Apoi mi-am zis ca nimeni nu este interesat de meteorologie in sensul in care ma gandeam eu...toate lumea vrea sa stie cum va fi vremea maine si atat, iar daca realitatea de afara contrazice prognoza ta doar o singura data, din acel moment nu mai esti o sursa valabila de date. Cum tocmai fusesem admis la doctorat, m-am apucat sa scriu un blog despre cum decurge un doctorat in fizica, in particular in meteorologie. Astfel blog-ul "Bogdan's PhD" se vroia un jurnal al perioadei de doctorat. Peste doctorat s-a suprapus nunta (pana la care mai este foarte putin timp, va voi tine la curent) si am scris cateva posturi legate de "aventurile" mele si ale Catalinei, inainte de nunta.

Sincer nu imi amintesc cum am ajuns sa scriu despre carti. Am doua varianta: un articol despre blog-urile de literatura sau o modalitatea de a ma obliga sa citesc teancurile de carti care sunt imprastiate in toata casa. Cred ca asa am inceput...m-am gandit ca imi pot face ordine in lecturi, obligandu-ma sa scriu despre fiecare carte pe care o citesc. In ultima vreme pe blog nu au aparut decat texte despre carti, iar eu nu citesc decat bloguri de literatura. Am pierdut astfel legatura cu ideea initiala a acestui blog.

In consecinta voi schimb titlul blogului din "Bogdan's PhD" in "Norii si cartile". Asta nu inseamna ca nu voi scrie in continuare la fel de prost...mi-am reciti o parte din texte azi....dezastru. Candva voi scrie mai bine....din pacate nu stiu cand, asa ca imi voi incerca "abilitatile" pe acest blog...cu care ma distreaz teribil.

Bookfest 2007

Cum era si normal pentru cineva care in ultima vreme, neglijand cercetarea in meteorologie, s-a dedicat exclusiv lecturi, am fost si eu la Targul de Carte – Bookfest 2007. Nu am fost singur, sora mea si prietenul ei au incercat sa tina pasul cu mine avand drept harta o bucata de hartie roz pe care trecusem cartile cu care intentionam sa plec acasa.

Prima oprire Humanitas. Citisem pe pagina de web a editurii ca urmeaza sa apara o noua carte a lui Hawking, “O si mai scurta istorie a timpului” scrisa in colaborare cu Leonard Mlodinow. Cu speranta ca va fi la fel de interesanta ca si prima carte a lui Hawking, am platit 32 lei....enorm pentru o carte de 184 de pagini. Cred ca de vina pentru pretul mare sunt conditiile grafice....si asa este prea mult, dar era pe lista...ce puteam sa fac. Tot de la Humanitas si tot in colectia cartilor de stiinta, “Zero” de Charles Seife si o culegere de vorbe memorabile ale lui Einstein.

Achit, numar banii ramasi (suuuuuuficieeeeeent !!!) si fuga repede la Polirom. De data asta Poliromul a avut standul lipit de cel al humanitas-ilor. Pana sa sa intru in stand , verific lista si tai cartile abia cumparate. Cum era lansarea cartii lui Istodor, nu prea am avut loc de desfasurare. Apuc in graba, “Cum mi-am petrecut vancanta de vara” (recomandata pe multe bloguri) si cartea lui Oisteanu cu texte despre Eliade si Culianu (din motive evidente...Eliade si Culianu). Mai caut putin, ma uit la noutati, verific lista si...uitasem Vasile Ernu – “Nascut in URSS”, asta ca sa-mi satisfac noua mea “pasiune” legata de viata de zi cu zi in comunism. Gasesc destul de repede, in plus mai are si un CD cu muzica. Langa cartea lui Ernu, gasec “Romanii e destepti” de Radu Pavel Gheo. Citisem o parte din textele lui pe vremea cand eram pasionat de SF si imi cheltuiam toti banii pe cartile din colectia SF a editurii Nemira...pe vremea aia se vindeau la tarabe in fata fantanii de la Universitate. L-am redescoperit apoi pe Gheo in celebrul numar al Dilemei, dedicat lui Eminescu si de atunci i-am tot urmarit articolele prin diverse reviste. Imi place foarte mult cum scrie. Ultima achizite de la Polirom a fost o carte a lui Perez-Reverte - “Harta sferica”, pentru ca uneori simt nevoia sa citesc o carte buna de aventuri.

Achit, numar banii ramasi (suuuficieeeent !!), verific lista, tai de pe lista cartile cumparate si ma hotarasc sa iau o pauza de cumparaturi. Ma las condus de Aura si de Mihai, in cautarea unei carti despre testul arborelui. Profit de ocazie pentru vedea ce au mai scos si alte edituri. Dupa o ora de plimbare “relaxanta”, imi dau seama ca anul trecut targul era mult mai aglomerat (la bookfest 2006 am fost cu Mihaela si Adam...imi amintesc ca am avut o discutie interesenta despre romanele Aghatei Christie). Nu gasim nici o carte despre testul arborelui, asa ca sun la Cata si, multumesc Google, aflam ca exista una la Polirom, de unde plecasem. Pe drum catre Polirom, imi amintesc de lista....asa ca...incep cautare editurii Tehnice. Pe lista mea figura o singura carte, “Mintea noastra cea de toate zilele ” a lui Penrose, o carte despre “gandire, fizica si calculatoare”. Am mai gasit doua carti: “Mic tratat despre nimic” de John Barrow, despre ideea de nimic (nu am rezista unui asemenea titlu) si “Textura realitatii” de David Deutsch (Nota pentru Adam: sunt sigur ca aceasta carte iti va fi pe plac, autorul este unul dintre “parintii” calculatorului cuantic). Ultima carte de pe lista, “Cronica vietii mele” a lui Dylan, am gasit-o la editura All.

Achit, numar banii ramasi (suficient !). Dupa ce mai dau o tura pe la Humanitas, in incercarea de a gasi o carte despre “duhori si miresme”, ma intorc la Polirom sa cheltuiesc ultimii bani si cumparam cartea despre testul arborelui. Asa ca ultimele achizitii au fost: “Fight Club”, “Idiotul” si “Dex-ul si sexul” de Radu Pavel Gheo. Achit, numar banii...insuficienti pentru o carte, dar suficienti pentru o cartela de 783. Asa ca la capatul a 3 ore de cautari ma indrept catre casa cu 5.7 kg de carti avand in minte o noua lista, cea in care este trecuta ordinea de lectura a noilor achizitii.

Mejin

M-am apucat sa studiez serios Go in primul an de liceu. Din pacate ne avand prea multi parteneri de joc, am abandonat dupa 2 ani, in favoarea sahului. Mai am si acum manualul de Go a lui Gheorghe Paun si o carte cu probleme. Normal ca nu am rezistat atunci cand am gasit "Maestrul de Go", am cumparat-o si m-am pus imediat pe citit.

Kawabata descrie ultimul joc oficial al campionului absolut al Japoniei (Honinbo Shusai meijin) si un tanar maestru de go aspirant (Otake 7-dan). Partida fusese organizata de ziarul pentru care Kawabata a scris o serie de articole, in care a comentat partida. Nu trebuie sa stii mai nimic despre Go (regulile sunt extrem de simple) pentru a putea citii "Maestrul de Go", chiar daca sunt prezentate diagrame ale evolutiei jocului. Sincer...nu am urmarit deloc jocul in sine si nici nu cred ca pot intelege desfasurarea unui joc la un astfel de nivel. Jocul in sine este dublat de o confruntare intre doua stiluri de joc, stilul clasic la batranului maestru si cel modern al oponentului sau. Confruntarea dintre Japonia traditionala si cea moderna.

Diferenta dintre mentalitatea japoneza si cea occidentala este subliniata tot printr-o partida de Go, desfasurata in tren intre Kawabata si un american: "E hazardat sa iau ca exemplu un american incepator, dar se poate spune ca, in general, apusenii nu au destul kiai. In Japonia, goul e mai mult decat un simplu joc, un divertisment, a devenit o Cale si o Arta." (p. 139).

Cand nu joaca Go, Maestrul joaca : shogi, renju, mahjong si biliard. Nu imi pot explica "pofta" de joc a maestrului decat ca o incercare de a pastra "Calea", de a nu iesi din "starea de joc". Intre diferitele sesiuni ale partidei, in loc sa analizeze partida, prefera sa joace altceva, chiar imediat dupa terminarea unei sesiuni {"[...] chiar si la majong sau la biliard, la fel ca la go, trecea hotarul uitarii de sine, reusea sa-si scoata din sarite adversarul; se poate afirma totusi ca atitudinea lui era autentica, pura. Nu se cufunda in ganduri ca oricine, ci se pierdea undeva, in departari." (p. 131)}.

"De multe ori, intelepciunea unor popoare a stralucit o vreme in trecut pentru a se stinge apoi, tot asa, cum cea a altor neamuri a ramas ascunsa pana acum, dar va iesi la lumina in viitor" (p. 142).

P.S. "Coloana sonora" : Keith Jarret - Book of ways, album ascultat la MP3 player adus anul trecut din China, tara in care a aparut Go-ul.