Îmi pare rău că nu am mai ajuns să scriu aici, dar în ultimele două săptămâni am avut o groază de chestii de făcut. În principal doctoratul, apoi corecturile pentru un articol şi în final pregătirile de plecare la Padova. Până pe 11 Aprilie voi "lucra" la Universitatea din Padova în cadrul unui proiect european legat de studiul inundaţiilor severe. Nu pot să zic că mi-am dorit această plecare...dar să vedem ce va fi.
Abia am ajuns şi nu am reuşit să vizitez nimic, nici un pare Padova un oraş interesant...sper să nu am dreptate. Partea bună este că sunt foarte aproape de Veneţia, aproximativ 20 de minute cu trenul. Partea rea este că programul la Universitate este de la 9 la 18, dar îmi rămân week-end-urile. Mâine voi fi la Veneţia în încercarea de a vizita ceea ce nu am reuşit vara trecută.
Nu ştiu dacă voi reuşi să mai scriu ceva despre cărţi. Am la mine ultimul volum din Orbitor, ultima carte a lui Lee Smolin (Trouble with Physics) şi un tratat de meteorologie sinoptică. Dar în mod cert voi cumpăra cel puţin alte 10 cărţi. Mai am restanţe la capitolul "cărţi citite şi despre care nu am scris nimic", în funcţie de timp poate voi adăuga căteva post-uri scurte.

3 comentarii:
sigur Padova nu-i Venetia, dar o sa vezi ca-s multe de vazut si acolo.
sa te duci la biserica Sf. Anton, ca eu n-am ajuns si regret amarnic.
Sedere placuta totusi!:) Poate faci cateva poze...
@ white noise: încerc să ajung sâmbăta viitoare la biserica Sf. Anton, mulţumesc mult pentru recomandare.
@ anonim: din păcate nu am luat camera foto cu mine, sper ca până sâmbătă să reuşesc să cumpăr una nouă.
Trimiteți un comentariu