"Sadoveanu - se lăuda ea, decent - îşi comanda la ei borsalinele sale celebre, cu borul larg si umbros; îi luase măsura capului nu odata; nu îmi ceruse vreodată să ajung un Sadoveanu, dar, dacă mă făcusem ziarist, îmi imputa apăsat de ce nu urc în tramvai prin faţă şi nu am abonament pe CFR, ca jurnaliştii de pe vremea ei; îi plăceau orice gratuităţi, cu excepţia actelor gratuite.
Cu comuniştii voştri nu se înţelegea, însă nu ridica pe faţă obiecţii dramatice (tot aşa cum nu intra în discuţii cu habotnicii religioşi, lucra aici o instituţie...); îi numea tot timpul ei, aia, ceea ce socotea suficient pentru a o defini politiceşte; avea un anume geniu al pronumelui presonal: fetele mele, copiii noştri (adică nepoţii ei) marcau limpede propietăţile ei inalienabile, inatacabile. De asemenea supele mele, ciorbele mele, tocăniţele mele, sniţelele mele nu aveau rival; gătea cu mult pătrunjel, cu mult leuştean, era o maestră a zarzavaturilor în mâncare. Indiferentă la micile mondenităţi, era ahtiată după evenimentele serioase; ea m-a luat de mână şi m-a dus, pe bulevard, la funeraliile reginei Maria, într-un Bucureşti îmbrăcat în mov."
Leapşa mai departe la White Noise şi ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu