Mate şi fizică incredibil de simplu

Luciat mi-a cerut "o listuta de carti de stiinta, de popularizare, adica usor de citit". M-am uitat prin bibliotecă (nu ştiu dacă mai pot numi aşa "colecţia" mea de cărţi, pentru că de când m-am mutat, toate cărţile sunt împrăştiate prin diferite valize şi cutii), am verificat care dintre cărţile de popularizare mai pot fi găsite de cumpărat şi m-am oprit la următoarele două liste. Iniţial a fost o singură listă, pe care ulterior am împărţit-o în doua secţiuni, mate şi fizică, pentru a nu compara mere cu pere. Am lăsat afară cărţile de popularizare din domenii la care nu prea am cum sa-mi dau cu parerea.

Top 5 cele mai mişto cărţi de mate:

1) “Marea teorema a lui Fermat” de Simon Singh
Povestea teoremei lui Fermat de la origini (1637) până în 1993.

2) “Biografia unei idei periculoase” de Charles Seife sau “Mic tratat despre nimic” de John Barrow
Povestea lui zero spusă de un matematician şi de un fizician.

3) “Secţiunea de aur” de Mario Livio
Povestea unui numar extrem de ciudat, phi, spusă de un astrofizician pasionat de artă.

4) “Doar sase numere” de Martin Rees
Povestea reducerii universului la şase numere.

5) “Numerele naturii” de Ian Stewart
Povestea numerelor după care se “ghidează” natura.

Top 5 cele mai mişto cărţi de fizică

1) “Spaţiu, timp, univers” de Lee Smolin
Despre cele mai stranii/interesante ipoteze ale fizicii moderne din perspectiva unui fizician/matematician/filosof.

2) “Şase lecţii uşoare. Bazele fizicii explicate de cel mai strălucit profesor” de Richard Feynman
Despre “fizica elementară” cu un profesor genial.

3) “O mai scurtă istorie a timpului” de Stephen Hawking şi Leonard Mlodinov sau “Scurtă istorie a timpului” de Stephen Hawking
Despre univers fără formule şi ecuaţii.

4) “Minunata lume a domnului Tompkins. Povestea fantastică a fizicii” de Geroge Gamow
Despre fizică pur şi simplu.

5) “Teoria relativitatii pe intelesul tuturor" de Albert Einstein
Despre teoria relativităţii popularizată de “tăticul” ei.

Îmi voi argumenta alegeriile în săptămânile viitoare, când voi scrie despre fiecare din cărţile de mai sus.

P.S. Azi, după ce am asistat plictisit la un semniar de 3 ore depre MATLAB, am cumpărat de la Humanitas - "Banda lui Mobius" de Clifford Pickover. Pare destul de interesantă, aşa că sunt şanse să apară ceva modificari în lista de mai sus.

Tout les matins du monde

Cărţi citite

...dar despre care nu am reuşit încă să scriu aici

1) "Torturaţi-l pe artist" de Joey Goebel

2) "Maseurul orb" de Cătălin Dorian Florescu

3) "În intimitatea secolului 19" de Ioana Pârvulescu

4) "Întoarcere în Bucureştiul interbelic" de Ioana Pârvulescu

Frances Yates

Dupa 3 ani de căutari, este adevarat nu foarte susţinute, am în sfârsit singura traducere în româneste (după ştiinţa mea) din Frances Yates. Este vorba de "Iluminismul Rozicrucian", tradusă de Petru Creţia şi publicată la Humanitas în colecţia "Istoria Ideilor" coordonată de Patapievici. Domnişoara Frances Yates a fost unul dintre cei importanţi istorici ai Renaşterii. A scris studii despre tradiţia hermetica în Renaştere, despre Giordano Bruno, Rymundus Lullus şi despre "arta memoriei". Pâna acum am citit "The art of memory" (poate fi găsită la Biblioteca Universitară), la care împreuna cu un prieten, începusem, prin anul II de facultate, o traducere. Păcat ca nu există o variantă în româneste a acestei cărţi, pentru că istoria şi practica "artei memoriei" este extrem de interesantă. Mai am în bibliotecă, cumpărată dintr-o librărie din Toulouse, "Giordano Bruno and the Hermetic Tradition", o carte dedicată în special scrierilor lui Bruno despre "magia matematică" şi "arta memoriei".

Teorie si experiment

Când am început să citesc “Măsurarea lumii", am fost în primul rând curios să văd cum poţi face din Gauss un personaj credibil. Cartea lui Daniel Kehlmann, publicată în 2005, este o dublă biografie. Pe de o parte îl avem pe Karl Friedrich Gauss - matematician şi fizician, iar de cealaltă parte pe Alexander von Humbold - naturalist şi explorator. Amândoi abordează din persprective diferite, problema “măsurări lumii”. Primul capitol descrie, cu destul de mult umor, întâlnirea dintre Humbold şi Gauss, prilejuită de un simpozion ştiinţific din 1828, capitolele urmatoare fiind dedicate alternativ celor doi.

Humbold este tipul experimentatorului care are tot timpul la îndemana barometrul şi sextantul şi este în premanenţă dispus să fac masurători. În expediţiile sale măsoară, desenează şi descrie tot ceea ce vede. Nu contează că se scufundă corabia, că naufragiază pe o insulă pustie sau că ratează o eclipsă de soare, mult mai importante sunt observaţiile trecute într-un caiet de care Humbold nu se desparte nicodată. Toate acestea poate nu înseamnă mare lucru, dar când ajungi să cari dupa tine un cadavru sau să înghiţi otravă doar pentru a verifica nişte ipoteze, s-ar putea zice că ai exagerat puţin. Nici în timpul întălnirii cu Gauss din 1828, Humbold nu renunţă la “obiceiul” de a măsura şi “înregistra”, dictând unui secretar diferite observaţii şi idei. Rezultatele acestei munci: apariţia unei noi ştiinţe, "biogeografia" şi o mulţime de lucrări de geografie, botanică şi cărţi de călătorii.

Gauss nu a părăsit niciodată Germania, pentru el “măsurare lumii” se reduce la un set de ecuaţii. Atunci când este angajat pentru a face o serie de măsuratori cartografice, construieşte un dispozitiv de măsurare a distanţelor (heliotropul) penru a reduce cât mai mult deplasările şi numărul măsuratorilor. Spre deosebire de Humbold, care porneşte de la experiment şi încearcă formulare unei teorii, Gauss are nevoie de experiment doar pentru a-şi confirma teoriile.

Dintr-un anumit punct de vedere în "Măsurarea lumii" este transpusă "disputa" dintre fizică (experiment) şi matematică (teorie). Humbold adună obervaţii care pot sau nu să ducă la formularea unei teorii, ce poate fi apoi transpusă în limbajul matematicii. Gauss dezvoltă noi ramuri ale matematicii ale căror rezultate nu pot fi experimentate (vezi contribuţiile lui Gauss în teoria numerelor şi geometriile neeuclidiene). Dar opozitia experiment/teorie este doar de scurtă durată. Geoemtriile neeuclidiene sunt utilizate pentru a explica o serie de observaţii, chiar dacă iniţial aplicabilitatea lor nu era evidentă. Invers, un set de date experimentale ce nu pot fi explicate, poate duce la apariţia unei noi ramuri a matematicii.

La bătrâneţe Humbold vizitează Rusia pentru o serie de măsurători ale câmpului magnetic terestru, dar nu obţine nici un rezultat deoarece pe toata durata călătoriei este tratat ca o “legenda vie” şi nu este lăsat să facă aproape nimic. Gauss, pe de altă parte are nevoie de observaţiile lui Humbold pentru elaborarea unei teorii legate de magnetismul Pământului. Însă amândoi ratează şansa unei colaborări. “Experimentatorul” şi “teoreticianul” nu ajung să lucreze împreună. “Fuziunea” celor doua metode de cercetare ştiinţifică este simbolizată în ultimul capitol prin călătoria lui Eugen, fiului lui Gauss, spre America.

traducerea
Corina Bernic
Editura Humanitas
2007

P.S. Aş fi vrut să închei cu un citat, dar din pacate nu mai am cartea la îndemână pentru că...mă mut. Pentru acel citat ar fi trebuit să desfac una dintre cutiile cu cărţi şi sincer…nu prea am mare tragere de inimă.

Madredeus - O Labirinto Parado

Lisa Gerrard - Savean