O sa incep direct. “Istoria iubirii” este cea mai buna carte pe care am citit-o in ultimii ani. Era sa scriu “luni”, dar la o examinare comparativa mai atenta nu am dat decat peste “Umbra vantului” si “Orbitor”. "Istoria iubirii " este o carte care a intrat pe lista cartilor care merita recitite (poate nu anual asa cum este cazul “Orbitorului” si al “Nostalgiei”).
Povestea incepe asa: “a fost odata un baiat care iubea o fata, iar risul ei era o intrebare pentru al carei raspuns ar fi meritat sa-si dedice intreaga viata. Cind au implinit zece ani, el a cerut-o de sotie. La unsprezece ani a sarutat-o prima oara. La treisprezece ani s-au certat si timp de trei saptamini nu si-au mai vorbit. La cincisprezece ani ea i-a aratat cicatricea de pe sinul sting. Iubirea lor era o taina pe care n-au impartasit-o nimanui”. Continuand previzibil, in decorul Poloniei invadat de germani: fata este trimisa de tatal sau in America, iar baiatul reuseste sa scape doar pentru ca se gandeste tot timpul la ea si vrea sa o revada. Insa Alma si Leopold Gursky nu vor mai intalni nicodata asa cum o facea in Slonim, orasul din care amandoi au plecat catre America. Pana aici nimic deosebit. Daca mai adaug ca Alma insarcinata cu copilul lui Leopold se casatoreste cu un fiu de patron, a-ti zice ca este o poveste absolut banala. Dar nu este asa nici pe departe. Acesta este doar inceputul povestii lui Gursky si a carti pe care a scris-o pentru Alma, “Istoria iubirii”. Toate personajele si toata incregantura de relatiilor dintre ele este contruita in jurul acestei carti, pe care batranul Grusky o crede pierduta pentru totdeauna intr-o inundatie. Datorita “Istoriei iubirii” lacatusul de 80 de ani, Leo Grusky, personajul care i-a facut pe altii famosi, un mare scriitor necunoscut de nimeni dar cu milioane de cititori se intalneste cu Alma, o fata de 14, numita dupa eroina din “Istoria...”.
Dar nu va mai povestesc nimic. Nu vreau sa va povestec de ce se intalnesc aceste doua personaje. Nu vreau sa va povestesc pentru ca trebuie sa cititi aceasta poveste incredibil de frumoasa si plina de melancolie.
„A murit singur pentru ca se rusina sa telefoneze cuiva. Sau a murit cind se gindea la Alma. Ori poate cind nu se gindea la ea. Chiar nu-i mare lucru de spus. A fost un mare scriitor. S-a indragostit. Asta a fost viata lui“ (Nicole Krauss - "Istoria iubirii").
P.S. Am citit aceasta carte ascultand albumul lui Madeleine Peyroux - "Half of the perfect world". Imbinarea a fost perfecta. Nu stiu daca si pentru altii este valabil, merita sa incercati.
2 comentarii:
Fara cuvinte...
Trimiteți un comentariu