5 feb. 2008

"Totul este iluminat" de Jonathan Safran Foer

Am citit "Extrem de tare şi incredibil de aproape" şi mi-a plăcut. Am văzut filmul lui Liev Schreiber după "Totul este iluminat" (cu Eugene Hutz şi Elijah Wood) şi mi-a plăcut. Când am găsit săptămâna trecută la Humanitas "Totul este iluminat" nu am stat gânduri şi am cumpărat cartea.
Jonathan Safran Foer, student american şi scriitor în devenire, ajunge în Ucraina în căutarea femeii care i-a salvat bunicul de nazisti. Ghidul său în această călătorie este Aleksandr Perciov, căruia toţi prietenii "foarte numeroşi" îi zic Alex, "pentru că aceasta este versiunea mai-comod-de-pronunţat a numelui oficial". Alex are un bunic care se crede orb, iar bunicul are o căţea pe care o cheamă Sammy Davis Junior Junior. Eroul, "un evreu foarte ingenios" şi cei doi angajaţii ai agenţiei de voiaj "Călătorii la orgini" : Alex-translatorul, care se dă în vânt după filme americane, negri (mai ales Michel Jackson), căruia îi place "să răspândească foarte mult bănet la cluburi de noapte faimoase din Odessa" şi cu care "multe fete vor să relaţii carnale în multe aranjamente bune" şi Alex-bunicul-care-se-crede-orb, însoţiţi de "câinele oficios conducător de orbi", încearcă să găsească un oraş numit Trachimbrod şi o persoană căreia îi spune Augustine. Nu vă voi povesti călătoria celor patru, dăcă vreţi să aflaţi mai multe citiţi capitolele scrise de Alex. Pentru o istorie mai puţin obişnuită a Trachimbrodului vă recomand capitolele scrie de "erou", iar pentru detalii privind scrierea cărţii vezi corespondenţa Aleksandr Perciov-Jonathan Safran Foer. La începutul cărţii Alex este extrem de amuzant, apoi spre sfârşit încearcă să fie amuzat. Foer scrie povestea Trachimbrodului, o poveste (...nu ştiu cum să-i spun...cred că...) ciudată/fantastică/tragică.

Nu ştiu dăcă "Totul este iluminat" (romanul de debut a lui Foer) este un roman "strălucit" (Jeffrey Eugenies, coperta IV) eu zic că este interesant. Sunt curios să văd ce va mai scrie Foer după ce a scris despre Holocaust şi 9/11.

În încheiere două citatate, primul este "defect profesional", iar cel de al doilea este un audiocitat (mi-ar fi luat mult prea mult timp să scriu):

"Meteorologul spunea că vremea urma să fie foarte anormală în ziua următoare, însă în următoarea zi după aceea avea să fie normală "

[scurt, simplu şi la obiect, aşa cum trebuie să fie o prognoză meteo (pentru o analiză detaliată privind stilurile de prezentare a prognozelor meteo vezi Andrei Pleşu - Meteo şi "camera de râs" din "Comedii la Porţile Occidentului", Humanitas, 2005)].

Audiocitat - "Se naşte dragostea, 1934-1941", p.266-267

Jonathan Safran Foer
Totul este ilumintat
trad. Fraga Cusin
Humanitas Fiction

P.S. Vă recomand şi filmul, este "extrem" de interesant şi "incredibil" de amuzant.







3 comentarii:

raulnecesar spunea...

am vazut filmul si mi-a facut o impresie neutra. cartea ar trebui sa mi-o schimbe?

Bogdan Antonescu spunea...

Nu, nu cred.

Anonim spunea...

Filmul este exceptional...am mai vazut ceva similar...imi zkapa akuma...aaaa...TRENUL VIETZII a afozt in aceeashi nota...5 ztele rating de la mine ... Costello