Gata cred ca am scapat de perioada cea "neagra" a varicelie. Gata cu febra si cu starile aiurea. De trei zile, adica de luni, am reusit sa-ma pun pe picioare si sa lucrez un pic. Am citit pentru examenul de TOEFL, am lucrat la un articol pentru "Atmospheric Research", am primit si am trimis o gramada de mail-uri.
Problema care a aparut a fost legata de citit. Ma gandeam ca daca voi sta acasa, voi avea timp sa lucrez ("a lucra" = tot ceea ce tine de meteorologie) si voi avea timp si de carti. Fals. Chiar daca nu punem la socoteala perioada "neagra" a variceli (vineri-sambata-duminica), tot am avut 3 zile timp de citit. Nu am citit decat ziare si reviste. Pana acum jumatate de ora nu am inteles de unde aceasta lipsa de chef de lectura la cineva care abia astepta sa se urce in 783 si sa deschida cartea sau sa ajunga acasa si sa citeasca. Raspunsul era evident, cartea pe care o citesc acum este de vina. Nu vreau sa fiu inteles gresit, "Memorialul Durerii" este o carte incredibila si care m-a solicitat emotional foarte mult. E o carte care m-a socat (nu am glumit cand am spus ca m-am visat in inchisorile comuniste).
Nu stiu de ce ma "pasioneaza" asa de tare subiectul inchisorilor comuniste. Imi amintesc ca dupa revolutie cautam in biblioteca bunicilor o carte, nu stiu daca era "Experimentul Pitesti" sau "Patimile dupa Pitesti", in orice caz era legata de "tehnicile de reeducare" de la Pitesti. Niciodata nu am gasit-o si nici nu stiu daca a existat cu adevarat in biblioteca bunicilor mei. De ce o cautam ? Cum am aflat de experimentul Pitesti ? Nu stiu. Singura legatura ar fi "Jurnalul Fericirii", dar in acel moment nu-l citisem deloc pe Steinhardt. Ramane un "mister" la fel ca si atractia "timpurie" pentru episoadele de pe TVR din "Memorialul Durerii".
Nu mi-am inchipuit niciodata ca nedreptatea poate sa fie asa de mare. Nu mi-am inchipuit niciodata ca oamenii pot sa ajunga la un asemenea grad de suferinta. Din fericire unii au rezistat si din povestile lor este construit "Memorialul Durerii".
Voi renunta pentru moment la lectura "Memorialului Durerii" si a altor carti legate de inchisoriile comuniste. Nu stiu cand voi reveni.
Nu stiu de ce ma "pasioneaza" asa de tare subiectul inchisorilor comuniste. Imi amintesc ca dupa revolutie cautam in biblioteca bunicilor o carte, nu stiu daca era "Experimentul Pitesti" sau "Patimile dupa Pitesti", in orice caz era legata de "tehnicile de reeducare" de la Pitesti. Niciodata nu am gasit-o si nici nu stiu daca a existat cu adevarat in biblioteca bunicilor mei. De ce o cautam ? Cum am aflat de experimentul Pitesti ? Nu stiu. Singura legatura ar fi "Jurnalul Fericirii", dar in acel moment nu-l citisem deloc pe Steinhardt. Ramane un "mister" la fel ca si atractia "timpurie" pentru episoadele de pe TVR din "Memorialul Durerii".
Nu mi-am inchipuit niciodata ca nedreptatea poate sa fie asa de mare. Nu mi-am inchipuit niciodata ca oamenii pot sa ajunga la un asemenea grad de suferinta. Din fericire unii au rezistat si din povestile lor este construit "Memorialul Durerii".
Voi renunta pentru moment la lectura "Memorialului Durerii" si a altor carti legate de inchisoriile comuniste. Nu stiu cand voi reveni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu