O crimă şi patru mărturii

Aproape 800 de pagini de roman poliţist, sau mai bine zis “thriller istoric” şi nu am avut nici cea mai mică idee legată de identitatea ucigaşul, mai rar aşa ceva.

Dacă nu prea te pricepi la istoria Anglei, aşa cum este şi cazul meu, sau ai vagi cunoştinţe legate de Restauraţie şi Cromwell, atunci “Cercul crucii” este, dintr-un anumit punct de vedere, destul de greu de citit. Să detaliez puţin, în încercarea de a mă face mai bine/uşor înţeles. Suntem în Anglia, mai precis în 1663, la Oxford, în plină Restauraţie, atunci când profesorul Robert Grove este găsit mort în camera sa, cel mai probabil otrăvit. Acesta este începutul, sau dacă vreţi punctul comun al celor patru mărturi care reprezintă tot atâtea părţi ale romanului lui Iain Pears. Prima mărturie îi aparţine lui Marco da Cola, veneţian, cu studii de medicină la Padova. A doua mărturie, este cea a lui Jack Prestcott şi pare să fie scrisă de un individ cu mari probleme psihice. John Willis, matematician (pentru referinţe vezi manualul de analiză de clasa a XI a, matematică-informatică intensiv), criptograf şi “pasionat” de conspiraţii, este autorul mărturiei cu numărul trei. Cea de a doua şi a treia mărturie, 422 de pagini, sunt cele mai greu de urmărit, deoarece la “nebunie” şi “teoria conspiraţiei” se adaugă o mulţime de detalii istorice, din ce în ce mai încălcite. Mărturia finală, cea care furnizează cheia întregii poveşti, este cea a lui Anthony Wood, anticar şi istoric.

În plus, faţă de misterul morţii lui Robert Grove, există unul legat de ciudatul personaj Sarah Blundy, arsă pe rug pentru ucidere Grove (un mic indiciu pentru că nu pot să mă abţin … nu este ea criminalul … treaba este mult mai complicată, deoarece Sarah este …gata, mă opresc aici cu dezvăluirile).

Ce mi-a plăcut destul de mult au fost descrierile legate experimentele de fizică lui Boyle, nenea cu care uni dintre dumneavastră v-aţi stresat pe la orele de fizică, şi cele legate de medicina acelor vremuri (vezi “goana” după cadavre pentru disecţie sau tratamentul aplicat mamei lui Sarah Blundy de către Marco da Cola, şi anume prima transfuzie de sânge).

Cam atât. "Cercul crucii" este extrem de interesantă, chiar dacă are peste 800 de pagini, iar pentru pasionaţi de “thriller istoric”, lectura cărţii lui Pears este obligatorie.

"În orice tip de investigaţie, atunci când judecata e lăsată deoparte, indiciile arată calea adevărată şi de nezdruncinat în care dilema poate fi rezolvată. Aceste indicii oferă o lumină limpede, astfel că uneori atrag după ele finele investigaţiei. Uneori, întra-devăr, aceste indicii se află printre dovezile deja cercetate". Francisc Bacon - "Noul Organon"

Editura Nemira
Traducere Adriana Bădescu

[fără titlu...adică ZERO titlu]

Credeţi că zero este un număr banal şi inutil ? Nu vă imaginaţi cum a apărut nu număr care înseamnă ... nimic? Ei bine, Charles Seife, nu numai că se încăpăţânează să vă spună istoria lui zero, dar vrea cu tot dinadinsul să vă demonstreze că “idea de zero” este unul dintre conceptele de bază ale matematicii şi că evoluţia acestui concept este legăt de evoluţia ştiinţei.

Sefie îşi începe cartea cu o scurtă demonstraţie a puteri lui zero. Este vorba de eşecul vasului american Yorktown, ale cărui motoare au fost blocate de computerele de la bord. Cauza ? O “banală” împărţire cu zero, dictată de una dintre liniile de cod ale sistemului de operare.

Istoria lui “zero” îşi are originea în “lucrarile” “matematicienilor” Epocii de Piatră, a căror matematică se baza iniţial pe doua concepte: “unu” şi “mai mulţi”, şi care în final au introdus conceptul de număr. Numărul zero a fost pentru prima oară utilizat de babilonieni, pentru a simplifica notaţia în sistemul de numărare cu baza 60. Mayasii au început să numere zilele unei luni pornind de la zero, pentru a corecta o serie de erori care apăreau în sistemul de numărare în baza 20. Zero a fost respins de grecii ("Cum poate nimic să fie ceva”) şi divinizat de indieni, primi care au introdus un simbol pentru zero. Indienii utilizau un sistem de numărare cu baza 10 care a ajuns în Europa datorită maurilor, ducând la apariţia “cifrelor arabe” (indo-arabe). În secolul XIII, Fibonacci (la care am să revin atunci când voi scrie despre ”Secţiunea de aur”) publică tratatul “Liber Abaci”, răspândind în Europa sistemul indo-arab.

“Zero” a apărut iniţial în dialectul veneţian, fiind o prescurtare pentru cuvântul Italian “zefiro”. “Zefiro” provenea din “zephyrus”, termenul utilizat de Fibonacci pentru transcrierea fonetică a cuvântului “şifr” = zero în arabă.

Istoria lui zero este legată de lucrările unor personaje extreme de intresante, de exemplu “trioul heliocentric” Copernic-Giordano Bruno-Kepler. Contribuţiile lor la istoria lui zero sunt indirecte pentru că sunt leagate de gemănul ciudat a lui zero, de infinit: Copernic “mută” Soarele în centrul sistemului, “trasează” traiectorii circulare pentru planet în jurul Soarelui şi “deplasează” “sfera stelelor fixe”, introdusă Ptolemeu, către infinit. Giordano Bruno preia o parte din ideile lui Copernic şi scrie “Despre infinit, univers şi lumi”, iar Kepler îmbunătăţeşte sistemului lui Copernic, introducând oribitele eliptice ale planetelor. Un alt personaj care apare în istoria lui zero este Descartes. În sistemul cartezian de coordonate poziţia unui punct este defnită în raport cu originea sistemului, adică faţă de zero. Interesantă este secţiunea dedicată lui Pascal, care s-a ocupat de vid (unul din conceptele din fizică legate de zero) şi a pus bazele teoriei probabilităţilor. Cum presupune Seife că a ajuns Pascal la idea celebrului său pariu ? Simplu, “combinând teoria probablităţilor cu zero şi infinitul”.

Chiar dacă zero este personajul principal, descriere ideii de infinită ocupă destul de mult spaţiu în carte. Dacă vreţi să vedeţi cum se poate demonstra că un infinit este mai mare decât altul, atunci vă recomand secţiunea dedicată studiilor lui Cantor asupra infinitului.

Pana aici toate bune si frumoase, numai că Seife pare să aiba mereu în minte un citat din Tobias Danzing -“În istoria culturii, descoperirea lui zero va rămâne pentru totdeauna una dintre cele mai mari realizari ale rasei umane” şi ajunge să-l găsească pe zero în “domenii mai puţin matematice”, pentru a crea impresia că totul este legat de zero. În aceeaşi “capacană” cade şi Mario Livio în “Secţiunea de Aur” şi Clifford Pickover în “Banda lui Mobius”, trag de subiect în tentativa de acoperi totul, astfel încât ajungi să vezi peste tot “secţiuni de aur” şi” benzi Mobius”. Seife se îndepărtează uneori de istoria lui zero şi intra în zona…“bălăriilor” adică esoterism şi chestii avansate de fizică, care după părerea mea nu îşi aveau locul în această carte. O altă problemă ar fi demonstraţiile matematice mai puţin accesibile, sunt curios câţi dintre cititori de “literatură de popularizare” înteleg “contopirea geometriei proiective cu numerele complexe” şi ideile lui Riemann (vezi paginile 159-164).

În încheiere, două citate (cred că unul dintre ele i-ar face mare plăcere lu’ nea Becali, vă las să ghiciţi care)

“Oamenii de ştiinţă ştiu cu certitudine un singur lucru, cosmosul s-a născut din nimic şi va reveni la nimicul din care provine. Universul începe şi se sfârşeşte cu zero.”

“Natura vorbeşte în ecuaţii. Este o coincidenţă stranie. Regulile matematice au fost inventate din necesitatea numărării oilor şi supravegherii proprietăţilor, însă tocmai aceste reguli gurvernează funcţionarea universului. Legile naturii sunt descrise cu ajutorul ecuaţiilor, iar ecuaţiile, intr-un fel, sunt simple instrumente, cărora le dai mai multe numere, pentru a căpăta, în schimb, un singur alt număr.”

Editura Humanitas
traducerea Emilia Eremia

Seară de jazz/baroc în patru părţi + bonus

Jacques Loussier Trio - Bach: Brandenburg Concerto No. 5

Pian: Jacques Loussier
Bass: Vincent Charbonnier
Percuţie: André Arpino

Live in Munich, 1989










Bonus

Jacques Loussier Trio şi Bobby Mcferrin - Wachet auf, ruft uns die Stimme

Cărţi

“Naşterea lui Venus” de Sarah Dunant

Mi-a placut “În compania curtezanei” publicată la Humanitas anul acesta, aşa că am fost extrem de curios să citesc “Naşterea lui Venus”, însă am fost un pic dezamăgit. “Naşterea lui Venus” este povestea Alessandrei Cecchi şi a familiei Cecchi, având în fundal Florenţa secolului XV, atunci când puterea familiei Medici începea să scadă, iar Savonarola atragea din ce în ce mai mulţi adepţi. “Naşterea lui Venus” ar multe puncte comune cu “În compania curtezanei” şi de aici apare senzaţia că Dunant spune aceeaşi poveste ("problema" aceasta este valabilă şi în cazul romanelor lui Tracy Chevalier şi nu sunt singurul care crede asta, vezi whitenoise).

(traducerea Irina Negrea)

“În intimitatea secolului 19” de Ioana Pârvulescu

Nu am fost niciodată atras de secolul 19, dar cartea asta mi-a schimbat complet viziunea asupra acestei perioade şi mi-a atras atenţia asupra unor personaje mai puţin interesante pentru mine până acum (Alecsandri, C.A. Rosetti, Maiorescu şi Carol Davila). Chiar dacă are forma unui eseu, am citit cartea asta aşa cum aş fi citit un roman bun, adică pe nerăsuflate.

“Pentru posteritate, nu toate generaţiile sunt egal de vii. Mi s-a părut ca generaţiile care umplu această carte sunt mai vii decât altele şi că tocmai de aceea vieţile lor merită reconstituite în detaliu.”

“Întoarecere în Bucureştiul interbelic” de Ioana Pârvulescu

Un eseu despre “acele detalii pe care istoriile literare sau cărţile academice le aruncă la coş”. Ioana Pârvulescu recuperează aceste detalii pentru a reconstitui viaţa de zi cu zi din Bucureştiul interbelic. În paralel am citit şi o parte din arhiva interbelică a Institutului Meteorologic, aşa că pot să afirm că am o imagine a Bucureştiului interbelic, din care nu lipsec detaliile meteo :) .

“Îndrăzneala, încrederea în sine, în celălalt şi capacitatea de admiraţie, simpatia, empatia, politeţea înnăscută şi cea educată, răbdarea, bucuria de a trăi par a se fi degradat până la dispariţie în România, în anii de după cel de al doilea război mondial şi va fi nevoie de un timp egal ca întindere şi infinit mai bun decât anii din urmă, ca să le redobândim, într-un posibil viitor.”

“Maseurul orb” de Cătălin Dorian Florescu

Povestea este intersantă, iar Ioan Timiş Palatinus este un personaj cu totul aparte. Despre cartea aceasta a scris si whitenoise şi îi dau dreptate în ceea ce priveşte finalul cărţii, este total aiurea.

“Noi ceilalţi, eram bucuroşi că nu era în locul lor şi simţeam cît de mult ne apropiaserăm de sfîrşit în locul acela. Am mers în urma tractorului, peste marginea remorcii tot mai flutura o bucată din rochia de mireasă. Am trecut pe lîngă case şi curţi, ţăranii se uitau la caravana noastră şi, cînd îşi dădeau seama ce era pe remorcă, îşi făceau cruce. Animalele îşi ridicau capetele alene, continuînd să mestece.”

“Aberaţii de bun-simţ” de Sorin Stoica

Mi-a plăcut foarte mult, urmează să citesc “O limbă comună” şi “Dincolo de frontiere”, “Jurnalul” nu l-am găsit până acum dar este trecut pe lista de cumpărături “urgente”.

“Bunică-mea are prostul obicei să devină câteodată patetică. Acum câteva luni, mânca plăcintă cu vişine, se lingea pe degete şi, aşa patetică cum era, a zis, mamă, mie la parastas plăcintă cu vişine să-mi faceţi, că mie asta mi-a plăcut la viaţa mea. Prevăzători, i-am cumpărat şi noi un kil dă vişine, ca să nu ne prindă parastasul descoperiţi. Am pus kilul de vişine în congelator, şi de-atunci, pentru că ea continuă să trăiască, îi tot atragem atenţia că se strică naibii vişinile, hai, bre, dă un’ să luăm acu’ iarna pentru parastas altele proaspete ?”

Banda lui Mobius şi Sticla Klein

Bandă Moebius



Sticlă Klein

Mate şi fizică incredibil de simplu

Luciat mi-a cerut "o listuta de carti de stiinta, de popularizare, adica usor de citit". M-am uitat prin bibliotecă (nu ştiu dacă mai pot numi aşa "colecţia" mea de cărţi, pentru că de când m-am mutat, toate cărţile sunt împrăştiate prin diferite valize şi cutii), am verificat care dintre cărţile de popularizare mai pot fi găsite de cumpărat şi m-am oprit la următoarele două liste. Iniţial a fost o singură listă, pe care ulterior am împărţit-o în doua secţiuni, mate şi fizică, pentru a nu compara mere cu pere. Am lăsat afară cărţile de popularizare din domenii la care nu prea am cum sa-mi dau cu parerea.

Top 5 cele mai mişto cărţi de mate:

1) “Marea teorema a lui Fermat” de Simon Singh
Povestea teoremei lui Fermat de la origini (1637) până în 1993.

2) “Biografia unei idei periculoase” de Charles Seife sau “Mic tratat despre nimic” de John Barrow
Povestea lui zero spusă de un matematician şi de un fizician.

3) “Secţiunea de aur” de Mario Livio
Povestea unui numar extrem de ciudat, phi, spusă de un astrofizician pasionat de artă.

4) “Doar sase numere” de Martin Rees
Povestea reducerii universului la şase numere.

5) “Numerele naturii” de Ian Stewart
Povestea numerelor după care se “ghidează” natura.

Top 5 cele mai mişto cărţi de fizică

1) “Spaţiu, timp, univers” de Lee Smolin
Despre cele mai stranii/interesante ipoteze ale fizicii moderne din perspectiva unui fizician/matematician/filosof.

2) “Şase lecţii uşoare. Bazele fizicii explicate de cel mai strălucit profesor” de Richard Feynman
Despre “fizica elementară” cu un profesor genial.

3) “O mai scurtă istorie a timpului” de Stephen Hawking şi Leonard Mlodinov sau “Scurtă istorie a timpului” de Stephen Hawking
Despre univers fără formule şi ecuaţii.

4) “Minunata lume a domnului Tompkins. Povestea fantastică a fizicii” de Geroge Gamow
Despre fizică pur şi simplu.

5) “Teoria relativitatii pe intelesul tuturor" de Albert Einstein
Despre teoria relativităţii popularizată de “tăticul” ei.

Îmi voi argumenta alegeriile în săptămânile viitoare, când voi scrie despre fiecare din cărţile de mai sus.

P.S. Azi, după ce am asistat plictisit la un semniar de 3 ore depre MATLAB, am cumpărat de la Humanitas - "Banda lui Mobius" de Clifford Pickover. Pare destul de interesantă, aşa că sunt şanse să apară ceva modificari în lista de mai sus.

Tout les matins du monde

Cărţi citite

...dar despre care nu am reuşit încă să scriu aici

1) "Torturaţi-l pe artist" de Joey Goebel

2) "Maseurul orb" de Cătălin Dorian Florescu

3) "În intimitatea secolului 19" de Ioana Pârvulescu

4) "Întoarcere în Bucureştiul interbelic" de Ioana Pârvulescu

Frances Yates

Dupa 3 ani de căutari, este adevarat nu foarte susţinute, am în sfârsit singura traducere în româneste (după ştiinţa mea) din Frances Yates. Este vorba de "Iluminismul Rozicrucian", tradusă de Petru Creţia şi publicată la Humanitas în colecţia "Istoria Ideilor" coordonată de Patapievici. Domnişoara Frances Yates a fost unul dintre cei importanţi istorici ai Renaşterii. A scris studii despre tradiţia hermetica în Renaştere, despre Giordano Bruno, Rymundus Lullus şi despre "arta memoriei". Pâna acum am citit "The art of memory" (poate fi găsită la Biblioteca Universitară), la care împreuna cu un prieten, începusem, prin anul II de facultate, o traducere. Păcat ca nu există o variantă în româneste a acestei cărţi, pentru că istoria şi practica "artei memoriei" este extrem de interesantă. Mai am în bibliotecă, cumpărată dintr-o librărie din Toulouse, "Giordano Bruno and the Hermetic Tradition", o carte dedicată în special scrierilor lui Bruno despre "magia matematică" şi "arta memoriei".

Teorie si experiment

Când am început să citesc “Măsurarea lumii", am fost în primul rând curios să văd cum poţi face din Gauss un personaj credibil. Cartea lui Daniel Kehlmann, publicată în 2005, este o dublă biografie. Pe de o parte îl avem pe Karl Friedrich Gauss - matematician şi fizician, iar de cealaltă parte pe Alexander von Humbold - naturalist şi explorator. Amândoi abordează din persprective diferite, problema “măsurări lumii”. Primul capitol descrie, cu destul de mult umor, întâlnirea dintre Humbold şi Gauss, prilejuită de un simpozion ştiinţific din 1828, capitolele urmatoare fiind dedicate alternativ celor doi.

Humbold este tipul experimentatorului care are tot timpul la îndemana barometrul şi sextantul şi este în premanenţă dispus să fac masurători. În expediţiile sale măsoară, desenează şi descrie tot ceea ce vede. Nu contează că se scufundă corabia, că naufragiază pe o insulă pustie sau că ratează o eclipsă de soare, mult mai importante sunt observaţiile trecute într-un caiet de care Humbold nu se desparte nicodată. Toate acestea poate nu înseamnă mare lucru, dar când ajungi să cari dupa tine un cadavru sau să înghiţi otravă doar pentru a verifica nişte ipoteze, s-ar putea zice că ai exagerat puţin. Nici în timpul întălnirii cu Gauss din 1828, Humbold nu renunţă la “obiceiul” de a măsura şi “înregistra”, dictând unui secretar diferite observaţii şi idei. Rezultatele acestei munci: apariţia unei noi ştiinţe, "biogeografia" şi o mulţime de lucrări de geografie, botanică şi cărţi de călătorii.

Gauss nu a părăsit niciodată Germania, pentru el “măsurare lumii” se reduce la un set de ecuaţii. Atunci când este angajat pentru a face o serie de măsuratori cartografice, construieşte un dispozitiv de măsurare a distanţelor (heliotropul) penru a reduce cât mai mult deplasările şi numărul măsuratorilor. Spre deosebire de Humbold, care porneşte de la experiment şi încearcă formulare unei teorii, Gauss are nevoie de experiment doar pentru a-şi confirma teoriile.

Dintr-un anumit punct de vedere în "Măsurarea lumii" este transpusă "disputa" dintre fizică (experiment) şi matematică (teorie). Humbold adună obervaţii care pot sau nu să ducă la formularea unei teorii, ce poate fi apoi transpusă în limbajul matematicii. Gauss dezvoltă noi ramuri ale matematicii ale căror rezultate nu pot fi experimentate (vezi contribuţiile lui Gauss în teoria numerelor şi geometriile neeuclidiene). Dar opozitia experiment/teorie este doar de scurtă durată. Geoemtriile neeuclidiene sunt utilizate pentru a explica o serie de observaţii, chiar dacă iniţial aplicabilitatea lor nu era evidentă. Invers, un set de date experimentale ce nu pot fi explicate, poate duce la apariţia unei noi ramuri a matematicii.

La bătrâneţe Humbold vizitează Rusia pentru o serie de măsurători ale câmpului magnetic terestru, dar nu obţine nici un rezultat deoarece pe toata durata călătoriei este tratat ca o “legenda vie” şi nu este lăsat să facă aproape nimic. Gauss, pe de altă parte are nevoie de observaţiile lui Humbold pentru elaborarea unei teorii legate de magnetismul Pământului. Însă amândoi ratează şansa unei colaborări. “Experimentatorul” şi “teoreticianul” nu ajung să lucreze împreună. “Fuziunea” celor doua metode de cercetare ştiinţifică este simbolizată în ultimul capitol prin călătoria lui Eugen, fiului lui Gauss, spre America.

traducerea
Corina Bernic
Editura Humanitas
2007

P.S. Aş fi vrut să închei cu un citat, dar din pacate nu mai am cartea la îndemână pentru că...mă mut. Pentru acel citat ar fi trebuit să desfac una dintre cutiile cu cărţi şi sincer…nu prea am mare tragere de inimă.

Madredeus - O Labirinto Parado

Lisa Gerrard - Savean

"O suta de ani de zile la Portile Orientului"

Sa zic ca este un "roman postmodern" sau sa ma apuc sa insir aici zecile de referinte "ascunse" in text? Mai degraba prefer sa fiu...trivial, pur si simplu am citit o carte amuzanta. Am ras la cartea cartea asta in metrou, in tramvai, in lift, pe balcon, in bucatarie...si pe unde am mai apucat sa citesc. Cred ca alte comentarii sunt de prisos. Cine nu vrea sa citeasca, macar din cand in cand, ceva amuzant?

"O suta de ani de zile la Portile Orientului"
Ioan Grosan
Editura Polirom

Vremea la Beijing

"Vremea urata" de afara mi-a adus aminte de Beijing. Trei saptamani cat am stat acolo anul trecut am avut parte numai de o astfel de vreme, la care se adauga aerul extrem de poluat.

Piata Tien'anmen si Orasul Interzis

Marele Zid Chinezesc

Trieste

European Severe Storm Conference 2007

Initial am crezut ca voi putea scrie despre fiecare zi a conferintei de la Trieste. Nu am reusit din lipsa de timp. Pentru prima data de cand particip la conferinta, nu am avut nici un moment liber pentru a face altceva in afara de a imi repeta prezentarea. Cum prezentarea mea a fost programata in dupa-amiaza zilei de joi...am fost destul de "ocupat" cu tot cea ce inseamna "stresul" unei prezentari orale la o conferinta internationala: refacerea zilnica prezentarii in si a graficelor, repetarea cu cronometrul in mana, etc.

Programul a fost destul de incarcat. Conferinta incepea la 8:30 cu sesiunea de posterea, care dupa parea mea nu prea avut deloc succes, exceptie facand icebreak-ul de luni, cand in timpul "pendularii" intre masa la care se servea vinul si cea la care se serveau branzeturile si pateurile, participantii mai aveau timp sa isi arunce o privire pe postere. Am avut un mic avantaj, deoarece posterul meu cu climatologia fulgerelor in Romania a fost expus in apropierea mese pe care erau paharele cu vi, asa ca...am avut o gramada de "clienti". Intre 13:00 si 14:30, exista o pauza de masa, trebuia doar sa coboram un etaj pana la "Cafeteria", sa stam 10-15 minute la coada si apoi sa cautam o masa la care puteam sa reluam discutiile legate de tot ceea ce inseamna meteorologia fenomenelor severe. Ultima parte a unei zile de conferinta se incheia la 19:00, dupa care uram cina insotita de noi comentarii legate de prezentari si meteorologie.

Programul a fost destul de incarcat, am asistat la 65 de prezentari orale, astfel incat nu am avut timp sa vad orasul. Ceea ce credeam eu ca este Trieste, era defapt o "suburbie". Abia marti seara, in autocarul care ne duceau catre castel unde urma sa fie cina festiva, am realizat ca nu eram in Trieste. Am facut deja un plan cu Cata, asa ca anul viitor speram sa reusesc sa vad mai mult din Tireste.

De departe cele mai bune prezentari ale conferintei "europene" de furtuni severe, au fost cele ale americanilor despre: ultimele teorii ale tornadogenezei, noi tipuri de radare meteo, ipotezele formarii norilor mamatus si mediile in care apar fenomenele meteo severe. Cam jumatate din lucarile europenilor au fost bune, majoritatea fiind bazate pe simulari numerice. Ceea ce a facut diferenta clara, europeni vs. americani, a fost modul de prezenate. Americanii au prezentari clare, slide-urile sunt bine facute si poti vedea clar rezultatele cercetarii, la care se adauga si "entuziasmul"vorbitorului. Europenii au un stil mai "baroc" cu slide-uri incarcate pe care cu greu gasesti informatiile relevante, iar cercetarile deobicei nu prea au mare legatura cu practica meteorologiei, fiind mai mult orietate catre "teorie".

Urmatoare conferinta de furtuni severe din Europa va fi in 2009 si se va tine intr-o localitate in apropiere de Munchen, la Landshut.

Trieste - Day (-1)

Incepand de azi pana vineri voi fi in Trieste la ESSC 2007 (European Severe Storm Conference), unde urmeaza sa prezint 3 postere: "Cloud-to-ground lightning in Romania from 2003 to 2005","Tornadoes in Romania"si "Open laboratory". Dar cel mai important...voi sustine prima prezentare orala la o conferinta internationala. Este vorba de o lucrare in care sunt analizate cazurile cele mai importante de inudatii care au afectat Romania. Am o gramada de emotii...sper sa fie Ok.

Abia m-am intors de la intalnire membrilor ESTOFEX, care s-a transformat intr-un preview al conferintei. In afara de membrii fondatori ai ESTOFEX, m-am intalnit, pentru prima data, cu Marcowski, Brooks si Bluestein..."tatici" in meteorologie.

Sunt un pic cam obosit acum, asa ca ma duc la culcare. In poza pe care am atasat-o este portul din Trieste si Marea Adriatica, asa cum se vad din camera mea de la etajul 6. As fi vrut sa mai pun niste poze, dar din pacate camera foto nu mai poate fi incarcata.

Jordi Savall (I)

Jordi Savall si Nederlands Blazers Ensemble - "Kavaklar" .

Anouar Brahem - "Astrakan Cafe 2"

Anouar Brahem - "Astrakan Cafe 2" de pe albumul "Astrakan Cafe". Anouar Brahem - oud, Barbaros Erkose - clarinet si Lassad Hosni - bendir, darbouka.

Anouar Brahem - "Leila au pays du carrousel, var."

Anouar Brahem - "Leila au pays du carrousel, var." de pe albumul "Le pas du chat noir". Anouar Brahem - oud, François Couturier - pian si Jean Louis Matinier - acordeon.

Venetia, Florenta si "Orbitor"

Tot am amanat sa pun pe blog o parte pozele din "luna de miere"...acum gata...poze din Venetia, Florenta si Pisa, gasiti aici si aici. As fi vrut sa mai scriu ceva...dar sunt extrem de obosit.

Aaa...sa nu uit...nu am reusit sa termin ultimul volum din "Orbitor", deoarece vreau sa citesc toate cele trei volume in ordine. Asa ca mi-am luat o saptamana de concediu in Septembrie special pentru trilogia lui Cartarescu. Daca vreti sa cititi ceva despre "Aripa dreapta",va recomand "Orbitor, la sfarsitul cartii", Luciat a scris, din punctul meu de vedere, cel mai interesant comentariu pe care l-am citit pana acum despre "Orbitor".

ESSC 2007

Dupa o lunga tacere, timp in care am trimis mail-uri organizatorilor solicitand un raspuns privind acceptarea lucrarilor trimise de mine acum 2 luni, am primit programul conferintei. Este vorba de ECSS 2007 - 4th European Conference on Severe Storm, Trieste, Italy. Am trimis trei lucrari pe care sunt coautor, doua postere (a si b) si o lucrare orala. Asa ca nu am apucat sa citesc nimic, in afara de ultimele articole din Monthly Weather Review si Weather and Forecasting.

In consecinta nu am avut nici un fel de activitate pe blog. In schimb mi-am cumparat carti: Jeni Acterian - "Jurnalul unei fete greu de multumit" si Julian Barnes -"Arthur & George". Azi ma duc sa-mi cumpar "Masurarea lumii" de Daniel Kehlmann. De cate ori nu mi-am zis lunilea astea sa incetez cu faza asta de cumparaturi, dar cum sa rezisti unei carti in care unul dintre personaje este Gauss... cum ? In plus cei de la Polirom mi-au trimis o oferta cu carti la 1 euro...nu am rezistat si am facut o mica (10 carti) comanda si mai planuiesc una catre sfarsitul lunii.

Cecilia Bartoli - Vivaldi (III)

Cecilia Bartoli - Vivaldi (II)

Cecilia Bartoli - Vivaldi (I)