29 mai 2007

Dresda-New York

Oficial am iesit din perioada de carantina, care nu a fost asa de aiurea pe cat ar putea sa para. Am facut o gramada de chestii...pentru ca am avut o gramada de timp liber. Ce legatura are varicela cu cartea lui Jonathan Safran Foer, despre care vreau sa scriu in continuare ? Pai...fiind inchis in casa nu am mai ajuns nici la Carturesti, nici la Sala Dalles si nici macar la Humanitas Kretzulescu...care este atat de aproape de mine. Asa ca am rugat-o pe Catalina sa merga sa cumpere "Extrem de tare si incredibil de aproape". Prima zi..."nu aveau cartea asta". A doua zi..."s-a blocat sistemul de la banca si din cauza asta am ajuns acum, iar librariile nu sunt deshise la 12 noaptea, ai rabdare pana maine". Fierbeam de nervi... dar am mai rezista inca doua zile si intr-un final am primit cartea...dupa cum se poate citi mai jos...

La doi ani dupa 9/11, Oskar (inventator, astrofizican, mare fan Hawking si Beatles, designer de bijuteri, cantaret la tamburina, actor), gaseste o cheie, intr-o vaza aflata in camera tatalui sau mort in evenimentele din 9/11. Avand un singur indiciu, “Black” (un nume de familie) Oskar isi incepe aventurile prin New York in cautarea incuietorii careia i se potriveste cheia. Recunosc ca poate parea un subiect de film bun de dat pe canale gen Hallmark, iar de la un anumit punct in colo chiar asa si este, dar mie mi-a placut. Nu la fel de mult ca “Istoria iubirii”, dar mi-a placut (apropo, Nicole Krauss este sotia lui Foer). Cum sa rezisti unui pusti de 9 ani care stie o gramada de chestii ("Am citit ceva in National Geographic despre cum, cand un animal crede ca va muri, se panicheaza si-ncepe s-o ia razna. Dar cand stie sigur ca va muri, atunci devine foarte, foarte calm"). Cum poate sa nu-te intristeze un pustiulica care inventeaza cele mai ciudat-traznito-amuzante lucruri (vezi de exemplu patul cu gaura pentru a mentine coloana dreapta, Cata a fost extrem de interesata de cum s-ar putea realiza pe bune) pentru ca nu poate adormi si asta din cauza ca pe 9/11, singur in casa, a ascultat ultimele mesaje ale tatului sau lasate pe robotul telefonic. Asa cum a scris si White Noise, pacat ca toata partea buna de inceput a cartii, “degenereaza” intr-o melodarama + happy-end. Cand am cumparat “Istoria Iubirii” (initial un cadou pentru Cata), am zis ca voi citi o chestie plina de “sirop”. Wrong. Cand dai peste un titlu ca “Extrem de tare si incredibil de aproape” si cand rasfoiesti cartea, in mod cert nu te astepti la nimic “melodramatic”. Wrong again.

Acum sa nu ramaneti cu impresia ca este o carte proasta, sau ca este usor sa-ti impresionezi cititorii invocand 9/11. Nicidecum. Oskar va va convinge, asa cum la convins pe Hawking sa nu-i mai trimita scrisori standard, ci chiar sa-i “scrie” pe bune. Interesanta este si povestea de dragoste dintre bunicii lui Oskar, redata de Foer prin intermediul unor scrisori.

Pe langa textul in sine, Foer mai adauga fotografii (palmele tatuate cu “Yes” si “No”), pagini goale (povestea vietii bunicii lui Oskar), o scrisoare in care bunicul lui Oskar poveste bombardarea Dresdei si care arata ca o scrisoare corectata cineva (tatal lui Oskar ?, mare vanator de greseli din “New York Times”, la fel ca si fiu sau) sau sfarsitul romanului, cu imaginile in care un “om cade spre cer”.

Gata, am aberat destul.

PS1 Am citit carte lui Foer trei zile la rand, seara pe balcon si abia cand am terminat cartea, uitandu-ma uitam la ultimele imagini, mi-a amintit unde eram pe 9/11... la Institutul Goethe, imprumutam carti.

PS2 “Am luat un capsator. Si o cutie de capse. Si scotch. Acum ma gandesc la toate lucrurile-alea. La hartie, la capsator, la capse, la scotch. Mi se face rau. Lucruri palpabile. Patruzeci de ani de iubire pentru cineva se transforma in capsator si scotch.” (bunica lui Oskar).

18 mai 2007

"Ghidul Nesimtitului"

Acum 10 minute am terminat de citit "Ghidul Nesimtitului" si sunt un pic dezamagit, numai ploaia si fulgere de afara ma fac sa nu fiu total dezamagit. Am crezut ca voi rade in hohote, sau ca macar voi zambit. In schimb m-am tot intrebat cui se adreseaza aceasta carte. Nu prea ai cum sa razi. Dupa parea mea Radu Paraschivescu este in "Ghidul..." mai degraba un moralist decat un umorist. Daca ai locuit in ultimii 10-15 ani la Paris sau in alte locuri ale lumii "civilizate", cartea asta este un ghid excelent al realitaiilor de zi cu zi din Romania. Dar pentru cineva care in fiecare zi este asaltat in mijloacele de transport in comun de manele care rasuna din telefonalele mobile si de mitocaniile controlorilor de bilete, pentru cineva care a facut cumparaturi si a stat cel putin odata in viata la o coada intr-un hipermarket, pentru cineva care merge in fiecare zi pe strazile din Bucuresti, pentru cineva care s-a uitat, chiar si numai pentru cateva minute, la un talk-show in care era invitat si Becali, pentru cineva care a vazut celebrele stiri de la ora cinci, pentru toti acestia (si exemplele pot continua...ma tem ca la infinit) "Ghidul Nesimtitului" nu are decat efectul "adancirii cutitului in rana".

Ca sa inchei intr-o nota putin mai optimista, Radu Paraschivescu reproduce un citat extrem de amuzat si interesant - "La televizor trebuie sa apari, nu sa-te uiti" (Noel Coward). Ne vedem la TV !

16 mai 2007

Varicela II

Gata cred ca am scapat de perioada cea "neagra" a varicelie. Gata cu febra si cu starile aiurea. De trei zile, adica de luni, am reusit sa-ma pun pe picioare si sa lucrez un pic. Am citit pentru examenul de TOEFL, am lucrat la un articol pentru "Atmospheric Research", am primit si am trimis o gramada de mail-uri.
Problema care a aparut a fost legata de citit. Ma gandeam ca daca voi sta acasa, voi avea timp sa lucrez ("a lucra" = tot ceea ce tine de meteorologie) si voi avea timp si de carti. Fals. Chiar daca nu punem la socoteala perioada "neagra" a variceli (vineri-sambata-duminica), tot am avut 3 zile timp de citit. Nu am citit decat ziare si reviste. Pana acum jumatate de ora nu am inteles de unde aceasta lipsa de chef de lectura la cineva care abia astepta sa se urce in 783 si sa deschida cartea sau sa ajunga acasa si sa citeasca. Raspunsul era evident, cartea pe care o citesc acum este de vina. Nu vreau sa fiu inteles gresit, "Memorialul Durerii" este o carte incredibila si care m-a solicitat emotional foarte mult. E o carte care m-a socat (nu am glumit cand am spus ca m-am visat in inchisorile comuniste).
Nu stiu de ce ma "pasioneaza" asa de tare subiectul inchisorilor comuniste. Imi amintesc ca dupa revolutie cautam in biblioteca bunicilor o carte, nu stiu daca era "Experimentul Pitesti" sau "Patimile dupa Pitesti", in orice caz era legata de "tehnicile de reeducare" de la Pitesti. Niciodata nu am gasit-o si nici nu stiu daca a existat cu adevarat in biblioteca bunicilor mei. De ce o cautam ? Cum am aflat de experimentul Pitesti ? Nu stiu. Singura legatura ar fi "Jurnalul Fericirii", dar in acel moment nu-l citisem deloc pe Steinhardt. Ramane un "mister" la fel ca si atractia "timpurie" pentru episoadele de pe TVR din "Memorialul Durerii".
Nu mi-am inchipuit niciodata ca nedreptatea poate sa fie asa de mare. Nu mi-am inchipuit niciodata ca oamenii pot sa ajunga la un asemenea grad de suferinta. Din fericire unii au rezistat si din povestile lor este construit "Memorialul Durerii".
Voi renunta pentru moment la lectura "Memorialului Durerii" si a altor carti legate de inchisoriile comuniste. Nu stiu cand voi reveni.

11 mai 2007

Varicela I

Suparat, dar rau de tot. Pai ce tu nu ai fi daca la 27 ai avea VARICELA. Bai nene...este o boala stupida si care in nemernicia ei te umple de...de...ai ghicit...de BUBE. Doua zile am avut febra mare si am visat numai prostii. Ieri am stat acasa. Nu a fost rau, ma simteam obosit si nu stiam de ce. Acum stiu....era VARICELA...care abia astepta sa iasa la suprafata si sa ma umple de BUBE.
Tot ieri am facut marea greseala sa adorm la pranz. Mi-am luat langa mine "Memorialul Durerii" si teancul de ziare si reviste necitie. Dupa jumatate de ore de citit "Catavencu" am adormit. Sa vezi nene vise....ca eram inchis intr-una dintre inchisoare comuniste...la Zarca...la Gherla...la Aiud....si ba muream ba inviam. M-am trezit dupa o ora, aveam febra. Acum imi este frica sa mai deschid "Memorialul Durerii", asa ca am inceput alta carte..."Ghidul Nesimtitului" de Radu Paraschivescu...evident recomandat de VARICELA.
Trebuie sa stau doua saptamani in casa. Asta nu ar fi mare lucru, am ce sa fac/citesc/scriu/invat...dorm. Problema apare atunci cand toti, de la medicul de pe salvare pana la colegii de serviciu ai Catalinei (pentru cine nu stie, viitoare mea sotie, daca mai vrea, ca la ce bube am pe fata....ah...iar ma enervez) imi spun ca nu am voie sa beau cafea. Ce aveti cu mine ? Ce ai VARICELO cu mine ? Cum bai fara cafea ? Cica daca beau fac "complicatii" (ca VARICELA nu este deja o complicatie) si raman impotent. Las-o ma ca este prea mult. Eu daca nu beau cafea nu sunt eu. VARICELA nu vrea sa fiu eu, ma tampeste si ma desfigureaza.....ah. Ce faceam azi de dimineata cand am vazute ce BUBOAIE am pe fata ? Faceam cafea. Nesimtita m-a atatcat unde ma durea mai tare, la cafea. Plang....si cu lacrimi in ochi apas PUBLISH...ca sa vada si altii cat sufar.

(continuare maine si pe toata durata carantinei)

3 mai 2007

EGU 2007

Imi pare rau ca nu am mai avut timp sau, recunosc, chef sa mai scriu. Nu am avut cine stii ce chestii fundamentale de rezolvat, dar cand ai trei deadline-uri si doar o idee vaga despre indeplinirea lor, este ceva mai complicat.
Cred ca totul a pornit de la conferinta EGU 2007, la care am participat cu o lucrare (ma rog, un poster) si care mi-a produs o mare dezamagire. Am promis ca voi scrie despre fiecare zi petrecuta la conferinta si in Viena, dar diferite motive, mergand la conexiune la internet pana la oboseala-dezamagire (trecand prin chef si lispa timpului), m-au impiedicat sa-mi tin promisiunea.

De ce dezamagire ? In primul rand EGU este o conferinta dedicata geostiintelor, nu exclusiv stiintelor atmosferice. Asa ca in paralel 6500 de participanti vorbeau, ascultau, notau, se contraziceau, dormeau, mancau, se plimbau, se reintalneau, se vedeau pentru prima oara dupa lungi schimburi de email-uri, se certau, se ironizau, cumparau carti, trimiteau carti postale sau email-uri, isi faceau planuri pentru dupa-amiaza/seara, meditau sau pur si simplu nu faceau nimic. In hala imensa in care s-au desfasurat cele peste 100 de conferinte, acoperind domenii de la seismologie (sa o luam de jos in sus) pana la astronomie, trecand prin meteorologie, teoria haosului si a gaurilor negre, aveai nevoie de o harta si de un program foarte riguros. Trebuia sa alergi de la o intalnire la alta si asta numai pentru un singur domeniu, cum au fost in cazul meu sesiunile dedicate stiintelor atmosferice. In general nu am stat la o conferinta de la un cap la altul, cu o singura exceptie, sesiunea dedicata fulgerelor ("specialitatea" mea). Am plecat dupa 2 ore de prezentari orale si un coffee-break cu sentimentul ca am pierdut timpul. Dar si cu regretul ca nu am trimis lucrarea pentru prezentare orala.
Pe langa lucrarile orale (considerate ca fiind contributiile cele mai importante) existau si sesiunile de postere, in care intreaga ta cereceare este prezentata pe un suport grafic (hartie in general, dar am vazut si postere printate pe panza) avand dimensiunile 1 m x 1.90 m (imens!). Toate posterele sunt afisate pe panori alaturate si impartite in siruri. Salile de postere erau imense, de genul salii Romexpo. Mi-a fost imposibil sa citesc toate posterele chiar si in conditiile in care aveam deja un program stabilit cu numarul posterului, locul de afisare si orele intre care poate fi vazut (maxim 1 zi). Cei mai multi dintre participantii la EGU au optat pentru varianta poster. In aeroport (la venire, cand am asteptat-o pe Catalina) si mai tarziu in oras si iar in aeroport (la plecare), "colegii" erau usor de identificat, fiecare avea in spate un tub de poster.
Eu am avut poster pe care l-am prezenta vineri (Fig. 1), cand majoritatea participantilor plecase deja. Aici am avut dezamagirea cea mai mare.


Fig.1 - Eu si posterul prezentat la EGU 2007. Se remarca prezenta substantialala
sesiunea de postere in ultima zi a conferintei.


Prezentare unui poster se face in felul urmator, il lipesti, dimineata, pe panou care iti este alocat de catre organizatori. De-a lungul zilei nu trebuie neaparat sa fi prezent langa poster, dar este recomandat ca macar sa treci pe acolo sa vezi daca cineva are nevoie de ceva explicatii. Intre 17:00-19:00 s-au desfasurat sesiunile de postere. Cu paharele de vin in mana (vin, oferit de organizatori) participanti si cei care prezinta, au ocazia sa puna intrebari si sa ofere explicatii. In practica, stai langa panou si astepti "clientii". Cei care isi "sacrifica" mai mult de 30 de secunde citind posterul tau, devin "clienti". Dupa cele 30 de secunde, intervine autorul cu: "Sunte-ti interesat de acest poster ?". In functie de raspuns (de cela mai multe ori afirmativ), este initiat un dialog, ce se poate intinde pana la 0 jumatate de ora. Deobicei atunci cand incepi sa-ti prezinti posterul mai apar si alti cercetatori interesati si totul capata forma unei "mini-conferinte". La final se schimba carti de vizita si tu ramai singur in asteptarea altor "clienti" pe care sa-i convingi ca ai adus o contributie "majora" la progresul stiintei. Ceea ce este important la un poster, este forma, "aspectul comercial". Un poster trebuie iti capteze atentia. Eu mi-am petrecut doua ora uitandu-ma la postere din alte sesiuni, din care nu intelegeam nimic, doar pentru "forma de prezentare". Am vazut postere foarte reusite, dar si catastrofe estetice (pe o suprafata de 1 m x 1.9 m , era pusa o simpla coala A4, etc.).

Lucruri bune de care am avut parte la aceasta conferinta:
  • participarea in sine: acceptarea lucrarii si prezenta mea la EGU 2007
  • update -ul cercetarilor in domeniul stiintelor atmosferice (ce au facut altii si nu am facut noi si poate nici nu vom face)
  • reintalnirea cu David Schultz (Fig. 2)
  • intalnirea cu cercetatori pe care ii stiam doar din schimburile de email-uri
  • experinenta in sine celei mai mari conferinte din Europa

Fig.1 - Anisoara, Emillie, David Schultz si eu, la un schnitel vienez IMENS.

Despre Viena si "viata in afara conferintei" voi scrie maine. Pana atunci incerc sa fac un album foto.